Vânzările mondiale de telefoane inteligente sunt în scădere, însă în România sunt în creștere

Data publicării:
smartphone telefon - GettyImages - 11 sept 15
Foto: Guliver / GettyImages

Piaţa mobilelor cu acces la internet va creşte cu doar 7% în acest an până la 1,5 miliarde unităţi la nivel mondial, pe fondul unei cereri mai mici din China şi America de Nord, estimează compania Gartner. În schimb, în România situaţia stă exact invers.

Toatã lumea, chiar şi cei care nu erau atât de deschişi către a folosi un smartphone, cei peste 40, 50 de ani, 60 de ani, acum işi achiziţionează un smartphone. Operatorii împing produsele în piaţă prin subvenţii şi atunci e normal ca şi piaţa să crească destul de mult”, spune Mihai Pătraşcu, directorul unui magazin online.

Potrivit estimărilor companiilor producătoare de telefoane, doar anul acesta, vânzările vor depăşi pentru prima dată pragul de 4 milioane.

Cu ecran tactil și procesor puternic, telefoanele inteligente sunt nelipsite din viaţa românilor. 6 din 10 deţin un smartphone”, relatează Roxana Vântu, reporter Digi24.

„Să aibă un procesor de ultimă generaţie, memorie RAM cât mai mare, bateria să aibă o autonomie foarte bună, camera foto să fie ok”, spune un bărbat.

Îl schimbaţi foarte des, am un copil şi îl strică foarte des. Să fie cu cât mai multă memorie şi calitate bună la filmuleţe”, afirmă o femeie.

Cu atât mai mult cu cât prețurile au scãzut la mai mult de jumãtate în ultimii 4 ani.

Dacã în trecut un telefon foarte deştept era undeva la 500, 600 de euro, acum un telefon, la fel de deştept ca şi în trecut, este undeva la 200, 300 de euro”, spune Mihai Pătraşcu, directorul unui magazin online.

Valoarea totală a pieţei telefoanelor mobile este în prezent estimată la 650 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă