Sari la conținut

Vicepreședintele SUA, ziua a doua a vizitei la București: Corupția e o formă de tiranie!

Concluzia zilei ar fi că de tancuri ne apăra ei, dar de corupție trebuie să scăpăm singuri. Totul pentru același obiectiv: să-i ținem pe ruși la distanță. Ca să fie convingător, vicepreședintele american a vorbit în toate ocaziile și de la toate palatele despre aceleași lucruri și a apelat chiar și la Alexandru Ioan Cuza și experiența lui cu ocaua mică. Rămân impresionantul angajament că SUA au o „obligație sfântă” să ne apere în calitate de parteneri NATO și că atunci când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi cumpărate, iar presa face propagandă, societatea poate fi manipulată din exterior și devine o societate care pierde controlul asupra propriului destin.

Vicepreşedintele Statelor Unite a dat asigurări că România va fi protejată, în contextul tensiunilor din regiune: „Noi vom onora articolul 5 din Tratatul NATO, este o obligaţia noastră sacră, să nu aveţi nicio îndoială, ca să nu fie niciun semn de întrebare, niciun aliat NATO nu stă singur, noi ne protejăm unii pe alţii, fără discuţie”.

Joe Biden a tras un semnal de alarmă în privinţa respectării statului de drept în România, precizând că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să înceteze. El a recunoscut, însă, că am făcut progrese în acest domeniu. Vicepreşedintele american a făcut referire şi la activitatea DNA şi ANI şi cerut că aceste instituţii să funcţioneze libere în continuare.

„Există ţări, şi am văzut-o recent, care exploatează corupţia pentru a putea să exercite influenţe nefaste şi să submineze independenţa vecinilor săi. În acest sens, corupţia a devenit un instrument al politicii externe pentru unele ţări”, a spus Joe Biden. 

El a menţionat că anual corupţia costă Uniunea Europeană 160 de miliarde de euro. „Corupţia este un cancer, (...), o altă formă de tiranie”, a adăugat Biden.

„Corupţia poate fi un pericol prezent nu doar pentru economia unei ţări, ci şi pentru securitatea naţională”, a continuat el.

„Când politicenii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi manipulate, când presa e un instrument de propagandă, acolo veţi găsi o societate care poate fi manipulată din afară, acolo veţi găsi o societate care pierde controlul asupra propriului destin”, a avertizat vicepreședintele american. „Am văzut asta de curând în Ucraina”, a precizat el.

Mesajul oficialului american privind întărirea statului de drept a fost susţinut şi de preşedintele Traian Băsescu. „Este o reconfirmare și de data aceasta, o probă că SUA își respectă cuvântul, de aceea și exigența SUA în relația cu România este ca și noi să ne respectăm cuvântul și să realizam statul de drept”, a spus șeful statului.

Mesaje despre securitatea energetică

România poate deveni punctul cheie care leagă piețele de energie, crede Joe Biden. Şi adaugă: Moscova trebuie împiedicată să mai folosească dependenţa ţărilor europene de gazul din Rusia ca pe o armă.

„Securitatea naţională şi a energiei sunt inseparabile în această parte a lumii, în necesitatea de a ne asigura că Rusia nu va continua să-şi folosească resursele de energie şi dependenţa Europei de acele resurse ca armă împotriv tuturora celor din această regiune.

„Suntem gata să vă asigurăm ajutorul necesar şi deţinem ceva expertiză în domeniu, dacă e dorită”.

„România poate şi ar trebui să fie parte importantă a soluţiei energetice europene. Prin modernizarea infrastructurii, România poate fi un punct-cheie care leagă pieţele de energie, de la Marea Neagră şi până la Europa Centrală şi de Est”.

„Prin extinderea producţiei interne de gaze naturale, România poate deveni un furnizor alternativ pentru vecinii săi”.

„Prin extinderea reţelei de conducte, România poate fi parte a soluţiei energetice pentru Republica Moldova, o ţară care se bazează aproape în totalitate pe energia provenită din Rusia”.

Gafe, premoniții sau intenție?

În afara mesajelor oficiale, vicepreşedintele american a făcut câteva referiri şi la funcţia de preşedinte. La Cotroceni, el i-a transmis un mesaj lui Traian Băsescu la final de mandat: „Vreau să-i spun domnului preşedinte: ştiu că mandatul dânsului se termină înaintea mandatului meu. Îi voi duce lipsa”.

sursa foto: presidency.ro

Joe Biden s-a văzut miercuri și cu presedintele, și cu premierul. Lui Victor Ponta i-a spus de câteva ori premier şi o dată... preşedinte: „Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru angajamentul de a continua relaţia pe care o avem. Mulțumesc foarte mult, domnule președinte!”.

La reuniunea cu societatea civilă, acolo unde s-au aflat atât preşedintele, premierul, preşedintele PNL, dar şi prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, vicepreşedintele american a facut referire la viitorul şef al statului: „Poate mă adresez şi viitorului preşedinte!”

sursa foto: guv.ro

Vizita oficialului american a fost însă umbrită şi de un moment delicat. În momentul în care abia îşi începea declaraţia de la Cotroceni, o rafală de vânt a dat jos unul dintre steagurile Statelor Unite ale Americii. El a fost pus la loc după 5 minute de către angajații serviciul de protocol.

Vicepreşedintele Joe Biden nu este pentru prima dată în România. El a fost la Bucureşti și în 1999, când era doar senator, dar și în urmă cu cinci ani, în 2009, ca vicepreședinte. Atunci oficialul american a discutat despre amplasarea elementelor scutului antirachetă pe teritoriul ţării noastre. În 2009 a venit în România cu fiica și nepoata sa, acum a venit însoțit de soția sa, Jill, care a putut vedea câte ceva din pitorescul României. Și a promis că va reveni.

Etichete: NATO , traian basescu , Joe Biden , vicepresedintele sua , securitate energetica , vizita romania , discurs coruptie , gafe biden la bucuresti , victor ponta presedinte , ce a facut biden la bucuresti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale