Victor Ponta: „Eu am coabitat. L-am lăsat pe Băsescu să meargă la Consiliul European”

Data publicării:
20121127 20pontapisi-35620

„M-a făcut în toate felurile. Ce să fac eu?”, a spus Victor Ponta. „Mă amuză domnul Băsescu. E clar că simte că mai e puţin până pe 9 decembrie. Pe mine în fiecare seară mă înjură Dan Diaconescu. Acum mă înjură şi Traian Băsescu... Înseamnă că fac ce trebuie pentru România. Dacă mă înjură şi Băsescu, şi Diaconescu, e foarte bine. Domnul Băsescu o să mă înjure până pe 9.”

Premierul a mai spus despre preşedintele ţării că ar fi neserios, iar singura sa contribuţie la binele ţării este să desecretizeze stenograme.„Cred că este obligaţia mea şi a tuturor celor care avem grijă de ţara asta să-l lăsăm în pace pe Băsescu. Asta e, o să ne-njure”, a adăugat Ponta.

„Nu cred că m-a numit (prim-ministru – n.red.) din plăcere sau din iubire”, a mai spus el.

Invitat la postul TV B1 luni seară, preşedintele Băsescu l-a comparat pe premier cu „un pisicuţ”, atunci când vine la Palatul Cotroceni, adăugând că este „mitoman”, aşa cum „e Crin Antonescu bolnav de somn”. „Pisica blândă zgârie rău”, a replicat prim-ministrul. „Ia întrebaţi-l, de ce e aşa nervos? E clar că simte 9 decembrie şi că oamenii o să-i dea răspunsul final. E supărat pe toată lumea acum, dacă mă vede pe mine exponentul românilor care o să-l pedepsească pe 9 decembrie... Sunt mândru şi onorat de acest lucru.”

Întrebat de jurnalişti cu privire la reînceperea atacurilor pe fondul unei aparente coabitări, Victor Ponta a replicat: „Ce a reînceput? Eu n-am reînceput nimic, eu l-am lăsat pe domnul Băsescu să meargă la Consiliul European, i-am semnat... Vreau să spun că ieri am semnat vreo 80 de avansări în grad, face el vreo 80 de generali, vreo 500 de decoraţii. Tot ceea ce ţine de coabitarea între două instituţii eu am făcut.”

„Am o rugăminte la dumneavoastră. Faptul că preşedintele, în campanie electorală, e disperat că pe 9 decembrie partidul lui Udrea, Anastase, Videanu, toată gaşca o să piardă, iese la televizor şi ne înjură în fiecare seară. Eu cred că asta-i foarte bine pentru USL. Cred că va creşte scorul USL-ului, cei care erau nehotărâţi vor înţelege că pe 9 decembrie trebuie să scăpăm odată de Băsescu şi de toată gaşca lui. E foarte bine. Dar în rest, nu cred că mă puteţi acuza că în vreun fel sau altul l-am împiedicat pe domnul preşedinte să îşi exercite atribuţiile şi nici nu-l voi împiedica”, a concluzionat Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri