Victor Ponta spune că Adrian Sârbu l-a rugat să oprească mai multe controale de la ANAF. Omul de afaceri: „Minte!”

Data publicării:
victor ponta plin de entuziasm

„N-a fost nimeni la birou, nu nimeni, aş minti să spun. N-au fost Duicu cu Tobă. Singurul om care a fost la mine în birou și de care îmi amintesc a fost dl. Adrian Sârbu care mi-a zis că are controale de la ANAF și dacă pot să le opresc. Și de atunci am tot citit ce rău sunt eu. Și nu opresc la nimeni controalele la ANAF. Cred că toata lumea trebuie să plătească taxele”, a spus Victor Ponta la un post de televiziune.

„Ca să înțelegeți de ce se insistă. Am înțeles chestia cu mogulii buni și răi. Nu cred că există în sensul de proprietar de presă. Nu știu de ce Voiculescu e rău și Gușă e bun sau de ce Ghiță e rău și Oancea e bun. Sunt proprietari de presă care respectă legea. Am un singur aspect asupra căruia mă pot concentra: plata taxelor. Sunt posturi care nu-și plătesc de mult timp. E vorba de milioane de lei. Sunt banii cetățenilor. Alte fapte penale nu țin de Guvern. E treaba parchetului”, a mai spus Victor Ponta.

„Din punctul meu de vedere, stilul ăsta care s-a practicat multi ani: "Vrei să-ți plătesc taxe? Ia să vezi că te cert puțin în trustul meu. Ia mai lasă-mă cu ANAF". E un lucru pe care nu l-am acceptat și nu-l accept”, a adăugat el.

Minte!”, a fost replica lui Adrian Sârbu la declarațiile lui Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri