VIDEO. Benzi pentru autobuze protejate cu stâlpi de plastic. Șoferii reușesc să se strecoare pe traseul RATB

Data publicării:
autobuze banda

Pentru ca şoferii să nu mai ocupe banda pentru mijloacele de transport în comun, autorităţile au delimitat-o cu stălpi de plastic, înalţi de o jumătate de metru. Au descoperit uluiţi că şoferii, în lupta din trafic, au trecut peste obstacole la propriu. Au rupt marcajele fără să se gândească şi că îşi distrug maşinile.

Apar de la înjurături până la forțarea acestui pasaj și ruperea unor stâlpi care delimitează banda. Din nefericire, mulți sunt obisnuiți să circule ca în marile capitale europene”, spune Răzvan Popa, reprezentant al Poliției Locale București.

Benzile delimitate cu stâlpi de plastic sunt gândite deocamdată pentru patru linii de autobuz care străbat cele mai aglomerate zone ale Bucureştiului. 104, care leagă zona Eroilor de Pantelimon, 123, care pleacă de la Gara de Nord, 124 şi traseul 385, care pleacă din Drumul Taberei şi ajunge la Piaţa Unirii.

„Nu ne mai stânjeneşte nimic în realizarea programului de circulaţie. Se reduce durata unei călătorii”, spune purtătorul de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu.

Conducerea regiei de transport Bucureşti spune că banda specială pentru autobuze va reduce durata unei călătorii cu 15 -20 de minute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri