VIDEO. Exerciții cu muniție reală la Babadag

Data publicării:
militari babadag

A plouat cu gloanţe pe dealurile din Babadag, iar rachetele au şuierat întreaga după-amiază. Scenariul stabilea că militarii americani de pe deal aveau rolul de a distrage atenţia inamicului imaginar şi de a deschide un câmp sigur forţelor române şi armene care au pornit atacul la poalele dealului.

Fiecare pluton de armeni o să aibă atasată o grupă de militari români. Militarii români vor executa sprijinul militarilor armeni ca aceștia să poată să facă manevră de învăluire”, a explicat Laurențiu Diaconu, de la Brigada 9 Mecanizată Mărășești.

„Puşcaşii marini ai Statelor Unite vor folosi mitraliere de calibru mare, vehicule uşoare şi rachete anti-tanc. Puşcaşii marini ai SUA şi lunetiştii bulgari vor fi cei însărcinaţi cu armele de mare precizie şi cele uşoare şi rachete”, a spus lt.col. Trevor Hall, comandant BSRF.

S-au tras mii de gloanţe. Unele, în cel mai scurt timp, pot face efectiv „şvaiţer” caroseria unei maşini cu blindaj uşor.

Aceste exerciții sunt avantajoase, deoarece contribuie la creșterea încrederii reciproce, ridică nivelul de pregătire al militarului prin schimbul de experiență care are loc în timpul procesului de instruire și nu în ultimul rând contribuie la âmbunătațirea nivelului de cunoaștere a limbii engleze”, a detaliat lt. col. Cătălin Crăcea, de la Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti.

Mulţi dintre militarii care au participat la antrenament au experienţă de război, au fost în misiuni de operaţii în Irak, în Afganistan şi în Kosovo.

Săptămâna viitoare sunt programate antrenamente şi cu militari din Macedonia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri