VIDEO | Momentul în care o fetiță de 3 ani a fost omorâtă în curtea casei de un TIR care ar fi rămas fără frâne. A decedat și șoferul

Data publicării:
tir in curtea casei

Un bărbat şi un copil de trei ani au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce în cursul zilei de luni un vagon s-a desprins de un cap de TIR la intrarea în Iaşi şi a intrat într-o casă de la marginea DN 24, informează Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Şoferul unui camion de mare tonaj care cobora Dealul Repedea prin zona Bucium a rămas fără frâne şi a pierdut controlul volanului. Remorca s-a desprins în timp ce încerca să redreseze vehiculul şi a intrat în gardul unei case, dărâmându-l. TIR-ul s-a oprit în curtea casei, unde se afla o fetiţă de trei ani.

"Un apel la 112 a anunţat un accident grav în Bucium, după ce un TIR a intrat într-o casă. Au fost acolo echipajele de Terapie Intensivă SMURD, echipaj cu medic de la Ambulanţă, şi cei de la descarcerare. Sub tir se afla un copil, o fetiţă de trei ani. A fost evaluată de către medicii de la SMURD, din păcate leziunile ei erau incompatibile cu viaţa şi s-a declarat decesul. Echipajul de la Ambulanţă a evaluat şoferul care a fost strivit şi, de asemenea, s-a constatat că era decedat din cauza unei traume extrem de severe. În curte se mai afla bunica fetiţei, o femeie de 67 de ani, care a fost evaluată. Era în stare de şoc emoţional, dar fără leziuni", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În urma accidentului rutier şoferul a decedat, de asemenea a rezultat decesul unei fetițe de trei ani, care se afla în curtea unui imobil”

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi au declarat că a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

"Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semi remorcă pe DN 24, dinspre Vaslui spre Iaşi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar containerul transportat de ansamblul de vehicule ar fi fost proiectat pe partea stângă a sensului de deplasare intrând în coliziune cu doi stâlpi. Ulterior, ansamblul de vehicule ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu gardul a două imobile, oprindu-se în peretele altui imobil. În urma accidentului rutier, şoferul a decedat, de asemenea a rezultat decesul unei minore de trei ani, care s-ar fi aflat în curtea unuia dintre imobile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri