VIDEO Momentul în care un tânăr s-a aruncat dintr-o mașină aflată în mers. Scena a fost filmată de un alt șofer

Data actualizării: Data publicării:
aruncat
Sursa: captură video

Scene șocante au fost filmate pe un drum din județul Arad: un tânăr de 20 de ani s-a aruncat dintr-o mașină aflată în mers și ajuns la spital. Polițiștii au suspiciuni că atât șoferul, cât și pasagerul ar fi fost sub influența drogurilor.

Incidentul s-a petrecut pe un drum național, în localitatea Almaș, județul Arad. Un bărbat s-a aruncat dintr-o mașină în care se aflau mai multe persoane. Incidentul a fost filmat de o persoană aflată într-o mașină din spate.

Bărbatul are 20 de ani, iar în urma acestei căzături a avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost preluat de o ambulanță care l-a găsit inconștient la fața locului.

Polițiștii au început imediat cercetările, iar presa locală speculează că atât șoferul, cât și pasagerii se aflau sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Polițiștii l-au testat pe șoferul mașinii, iar în urma testelor preliminare, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...