Scene șocante au avut loc într-un magazin din Ploiești. O femeie a fost bătută cu cruzime de fostul soț, sub ochii colegilor care nu au intervenit. Angajații au sunat însă la 112. Bărbatul era deja sub control judiciar după ce a atacat o altă persoană. Informațiile și imaginile au un puternic impact emoțional.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani a intrat furios în magazinul în care lucrează fosta soție. Agresiunea, care durează câteva minute bune, a fost filmată de camerele de supraveghere.
În magazin mai erau în acel moment alți doi bărbați, care însă nu au intervenit să îl potolească pe agresor. Acesta și-a lovit fosta soție cu pumnii, până ce femeia a căzut la podea, apoi a plecat. Nici în acel moment, în care femeia era singură, nu a primit ajutor. Bărbatul a revenit după câteva zeci de secunde și a continuat să o lovească.
Angajații au sunat la 112. Polițiștii au ajuns la fața locului și l-au reținut pe agresor. Totodată, au emis un ordin de protecție.
Au constatat că acesta mai era cercetat într-un dosar de lovire. Era cercetat sub control judiciar pentru o faptă comisă față de o altă persoană, în noiembrie anul trecut.
Citiți și:
Protest în Piața Victoriei după al 26-lea caz de femicid în 2025. „Tăcerea și ignoranța sunt complice la crimă”
Editor : M.B.