VIDEO | Repetiții pentru ziua înmormântării Regelui Mihai

Data actualizării: Data publicării:
repetitii

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale, Regele Mihai, va avea 250 de kilograme şi va fi scos sâmbătă în faţa Palatului Regal. Acolo publicul îşi va putea lua rămas bun pentru ultima dată de la ultimul suveran al României. Sicriul va fi ridicat apoi pe un afet de tun, care va fi tras de un vehicul militar în semn de omagiu. Militarii de la forţele terestre şi aeriene au făcut astăzi repetiţii pentru a fi siguri că se vor respecta timpii prevăzuţi în programul de înmormântare anunţat de Casa Regală.

De dimineaţă a fost forfotă la Palatul Regal. Militarii au repetat ce vor face sâmbătă, pe 16 decembrie, atunci când va avea loc înmormântarea Regelui Mihai. A fost pus la punct detaliu cu detaliu.

La 10:55, mai mulţi militari au făcută repetiţii şi pentru scoaterea sicriului Regelui Mihai din sala tronului. Aceasta va fi ora exactă la care trupul Regelui Mihai va ieşi pentru ultima dată din Palat, sâmbăta viitoare. Sicriul, care va cânătări 250 de kilograme, va fi aşezat pe un catafalc în faţa Palatului Regal. Acolo va sta circa 20 de minute, când vor avea loc ceremonii militare şi religioase.

Citiți și: 

Oamenii veniţi să aducă un ultim omagiu regelui Mihai au urmărit pas cu pas repetitia militarilor.

Cortegiul funerar va pleca din Piaţa Palatului Regal spre Dealul Patriarhiei, pe traseul Calea Victoriei, Splaiul Independenţei şi Piaţa Unirii. La ora 12:30 la Catedrala Patriarhală este programată slujba de înmormântare. Aici publicul şi presa nu vor avea acces. Apoi, două ore mai târziu, cortegiul funerar se va deplasa la Gara Regală Băneasa. Sicriul va fi dus cu trenul regal la Curtea de Argeş, unde va fi înmormântat Regele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro