VIDEO. Un urs s-a plimbat ore în șir pe străzile din Brașov, la gară și la mall

Data actualizării: Data publicării:
urs-brasov

Alertă în Braşov din cauza unui urs prezent în oraș și filmat de martori, care au sunat la 112. Prima dată, ursul a fost văzut relativ aproape de gara orașului, apoi, la câțiva kilometri distanță pe strada pe care este serviciul pașapoarte.

Locuitorii au fost anunţaţi de incident prin sistemul RO-ALERT şi sfătuiţi să evite zona. Echipaje de pompieri şi jandarmi, dar și o ambulanță SMURD, au fost mobilizate în zonă.

S-au primit apeluri din municipiul Brașov, zona Bulevardul Gării, intersecție cu Al. Vlahuță. Ulterior am primit apeluri din zona străzii Turnului. În apropiere se află un parc și un mall. Avem semnale că ursul ar fi părăsit aceste zone și s-ar fi îndreptat către un câmp din apropierea Brașovului. Teoretic, n-ar mai exista un pericol real. Am trimis un echipaj SMURD pentru a fi cât mai aproape de locul respectiv și pentru a interveni, dacă situația o impune”, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov, pentru Digi24.

Citește și ”Ce suntem obligați să facem pentru următorul veac românesc”

Urşii nu au intrat nici în acest an în hibernare, aşa că sunt tot mai frecvente cazurile când vin în oraşe, în căutare de hrană. Chiar aseară, jandarmii au alungat două ursoaice cu pui de pe străzile din Buşteni. Animalele dădeau târcoale tomberoanelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri