Vineri intră în vigoare noul Cod de Procedură Civilă. Care sunt principalele modificări

Data publicării:
1502 20cod 20civil-49638

Principala modificare din noul Cod de Procedură Civilă se referă la mediere. Înainte de procesul propriu-zis, părţile trebuie să participe la o întâlnire cu un mediator, pentru a încerca să îşi rezolve neînţelegerile pe cale amiabilă. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, vor primi acte care să ateste că au încercat medierea, nu au reuşit să se împace, şi numai aşa procesul poate continua.

Apoi, în cazul unui recurs, cel care îl declară trebuie să fie reprezentat de un avocat, lucru care până acum nu era obligatoriu. În caz contrar, contestaţia nu va fi luată în considerare.

Tot începând de vineri, competenţele tribunalelor se lărgesc. Pe rolul acestor instanţe vor intra acţiunile care au o valoare mai mare de 200.000 de lei. Până acum, tribunalele judecau doar procese în care se disputau sume mai mari de 500.000 de lei.

O altă modificare priveşte cererile de schimbare a instanţei care judecă un proces, care nu mai sunt doar de competenţa Curţii Supreme. De acum vor putea fi soluţionate de Curţile de Apel.

Tot de vineri, părţile vor avea mai puţine căi de atac. Cel nemulţumit va putea contesta doar o dată decizia pe fond, prin apel, iar recursul se va face doar în cazuri excepţionale.

Potrivit Noului Cod, judecătorul va estima durata procesului după ascultarea părţilor, încă de la primul termen de judecată. Magistratul poate însă să dispună modificarea duratei de desfăşurare a procesului.

Cei care vor încerca să amâne judecata sau executarea silită vor fi obligati de instanţă să plătească despăgubiri, dar şi o amendă de până la 1000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri