Viteza excesivă, posibila cauză a accidentului din Muntenegru. Mărturiile supraviețuitorilor

Data publicării:
autocar1

Supravieţuitorii au spus că şoferul circula cu viteză foarte mare şi a încercat să facă o depăşire periculoasă.

În câteva clipe, cei 47 de pasageri se zdrobeau cu autocarul de stânci. În goana nebună, vehiculul a ucis şi un om aflat pe marginea drumului. 18 cetăţeni români si un muntenegrean din autocar au murit și ei, iar 28, toți români, au fost răniţi.

Ore în şir, oamenii s-au luptat pentru viața lor. Autocarul cu 47 de români a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 40 de metri, imediat după ce a ieșit dintr-un tunel. Supravieţuitorii îşi amintesc cu groază acele momente.

„Din maşină au început să cadă geamurile şi toată lumea s- a panicat. Am fost proiectată în afara autocarului. Avea viteză”, povestește o femeie de pe patul spitalului din Podgorica.

„Noi ne-am şi gândit de ce trebuie să meargă aşa. Când am vrut să spunem, ne-am oprit într-o balustradă şi de acolo am căzut cu autocar cu tot, într-o prăpastie, mare, mare de tot”, explică alt supraviețuitor.

Peste autocarul prăbuşit în prăpastie, a căzut o stâncă, lucru care a făcut şi mai grea munca salvatorilor. Martorii tragediei au sărit imediat în ajutorul românilor până la venirea echipelor de intervenţie.

„Cei de la salvare au venit, dar au ajuns cam târziu. M-am uitat la doctorița în alb care avea șlapi, a coborât singură, iar băieții stăteau pe pod și se uitau. Poate unii aveau nevoie doar de prim-ajutor”, relatează un martor.

29 de răniţi au fost scoşi de echipele de salvare din râpă şi transportaţi la spitalul din Podgorica. Toate salvările disponibile la acea oră au fost trimise la locul accidentului, iar un elicopter a coordonat acţiunea de salvare din aer.

Pentru a-i ajuta pe românii răniţi, zeci de locuitori din Muntenegru au venit la spital să doneze sânge.

Supravieţuitorii şi rudele celor morţi aşteaptă acum rezultatele anchetei pentru a afla cine este responsabil pentru această tragedie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri