Vrancea: Doi bicicliști, soț și soție, morți în accident după ce o mașină a vrut să îi depășească

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta-112-dsu (2)
Ambulanță. Foto: DSU

Doi bicicliști, soț și soție, au murit, marți dimineața, după ce au fost loviți de o mașină, la intrarea în comuna Nănești, județul Vrancea. Accidentul s-a produs când șoferul a vrut să îi depășească pe cei doi bicicliști, dar în schimb i-a acroșat.

La volanul mașinii care a provocat accidentul se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Câmpuri. Potrivit polițiștilor, acesta conducea un autoturism pe DN 23, pe direcția Măicănești - Focșani, iar la 300 de metri distanță de indicatorul de intrare în localitatea Nănești, a acroșat cu partea dreaptă față doi bicicliști care circulau pe aceeași direcție.

Se pare că în momentul în care șoferul a vrut să-i depășească, bicicliștii au pătruns pe mijlocul șoselei cu intenția de a traversa.

Accidentul a fost anunțat la 112 de o femeie, martor al accidentului.

Echipajele SMURD și de la Ambulanță au sosit la fața locului, dar nu au mai putut face nimic pentru victime. Polițiștii fac cercetări, iar șoferul va fi testat pentru consumul de alcool.

Cei doi bicicliști sunt o femeie de 47 de ani și un bărbat de 52 de ani, soț și soție, din comuna Măicănești, județul Vrancea.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine