Vremea se schimbă radical din această noapte. Temperaturile scad chiar şi cu 10 grade

Data publicării:
Ploaie vant meteo vremea-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

Ploile apar încă din această seară în nordul ţării, şi până mâine vor cuprinde majoritatea regiunilor. În nord-vest, în centru şi la munte cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În ceea ce priveşte temperaturile aceastea scad peste tot, dar răcirea cea mai accentuată se va resimţi în Moldova. Astăzi, maximele ating 20 de grade, însă mâine, în nordul regiunii vor fi cu 10 grade mai puţin.

Astfel, meteorologii anunţă doar 10 - 12 grade pentru Bucovina, dar temperaturi sub cele normale la începutul lunii octombrie se vor înregistra în toată ţara.

Prognoza pe trei zile

Veştile nu sunt bune nici pentru zilele următoare. Chiar dacă ploile se răresc, vremea rămâne rece, cu maxime între 11 şi 20 de grade, cel puţin până la sfârşitul săptămânii.

Până la sfârşitul săptămânii, vremea se menţine în mare parte din ţară mai rece decât ar fi normal la începutul lunii octombrie. Cel mai frig va fi ziua, tot în nordul Moldovei, iar nopţile vor aduce minime negative în depresiuni, unde se va forma brumă. În ceea ce priveşte ploile, acestea vor continua, dar vor fi tot mai puţine şi mai slabe.

În București, norii se mai răresc începând de vineri şi nu va mai ploua, însă temperaturile se menţin la fel de scăzute. În timpul amiezelor maximele nu trec de 18 grade, iar dimineţile vin cu minime în jurul a 8 grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri