Sari la conținut

Weekend fierbinte pe litoral. Meteorologii anunță 30 de grade în aer și 26 de grade în apă

Weekend va fi unul călduros pe litoral, cu temperaturi maxime care vor urca până la 30 de grade. Iar apa mării va fi tocmai bună pentru o baie, deoarece va avea o temperatură cuprinsă între 23 și 26 de grade.

Veștile bune nu vin însă numai de la meteorologi. Turiștii care vor sosi la mare la acest sfârșit de săptămână vor face si economii. De exemplu, prin programul „Zile gratuite de vacanță”, turiștii pot sta șapte nopți pe litoral, chiar dacă plătesc doar cinci. Condiția este să cumpere biletele prin intermediul agențiilor de turism membre ANAT și să le platească integral. Oferta este valabilă în perioada 19 iunie - 15 iulie și 15 august - 31 august.

Muntele, refugiul din calea caniculei

Cei care vor să se răcorească pot alege un weekend la munte, mai ales că va fi cel mai călduros final de săptămână de până acum. Fie că aleg să meargă cu rulota, cortul sau preferă să stea într-un hotel sau o pensiune, relaxarea este garantată.

Proprietarii de pensiuni și hoteluri din Braşov şi de pe Valea Prahovei spun că acest weekend, la care se adaugă ziua liberă de Rusalii, va aduce multi turişti la munte. Hotelierii sunt de părere că gradul de ocupare este de 70 la sută, iar preţurile pentru toate buzunarele.

De exemplu, în Braşov, o noapte la un hotel de trei stele costă, în medie, 220 de lei, iar la unul de cinci stele se ajunge până la 503 lei.

Dacă preferaţi Poiana Braşov, noaptea de cazare la trei stele este de 250 lei și urcă la 440 de lei la un hotel de cinci stele.

Mulţi au ales să vină cu rulota sau chiar să stea la cort pentru a scăpa mai ieftin. Meteorologii spun că la munte temperaturile vor depăşi 25 de grade, chiar dacă după prânz ploile vor răcori atmosfera. Pentru cei care vor urca la altitudini mari, temperaturile vor fi cu zece grade mai scăzute decât în oraşele caniculare, aşa că la Cota 1400 din Sinaia sau la Poiana Brașov este numai bine de stat la soare.

Etichete: litoral , meteo , mare , munte , canicula

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale