Zece polițiști sunt audiați în dosarul diplomelor false de la Universitatea Vasile Goldiș

Data publicării:
07022013 20zece 20politai-48166

Patru profesori ai instituției de învățământ superior sunt deja urmăriţi penal pentru luare şi dare de mită, după ce procurorii au făcut percheziţii aseară la filialele Universităţii din opt judeţe.

Ancheta care este coordonată de procurorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție vizează modul în care au fost emise mai multe diplome de licență în 2012. Potrivit informațiilor, documentele universitare au fost obținute în mod ilegal, iar pentru ele ar fi fost plătite diverse sume de bani, deordinul sutelor de euro.

Anchetatorii verifică acum sediile filialelor Universitati din opt județe, printre care Arad, Bihor, Satu Mare ori Gorj. Procurorii au descins și la locuințele mai multor persoane. Patru dintre acestea ar aparține unor cadre didactice ale Universității, care sunt cercetați sub acuzațiile de luare și dare de mită și trafic de influență. Aceștia au fost duși spre București la Parchetul General.

Cei patru fac parte dintr-un grup mai mare, format din 40 de persoane vizate de cercetari, care au fost si vor fi audiate la sediul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Arad.

Procurorii au beneficiat de suportul SRI, al Direcției GeneraleAnticorupție și al Jandarmeriei Românie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri