Sari la conținut

Zeci de monede dacice recuperate din SUA, expuse în premieră la Muzeul de Istorie a României

„În perioada 2003-2006, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia a fost sustras, de către o echipă de căutători, un tezaur de 2.300 de monede Koson din argint, care a fost vândut pe tranşe de câte 600 de monede în Germania, iar de acolo a fost cumpărată o tranşă de către un dealer american din Chicago, iar acesta, în final, a cooperat cu autorităţile judiciare române pentru a face posibilă recuperarea.

El a prezentat o factură, arătând de la cine a cumpărat-o din Germania, şi am putut reconstitui traseul spre origine, spre România. Din acest moment, avem foarte clare detaliile itinerariului infracţional, încă nu putem spune toate amănuntele unei cauze care este în curs de derulare. Important este că acest tezaur a ajuns în România (...) De asemenea, mai avem 202 monede recuperate în urmă cu trei ani. Iată că, din 2.300 de monede, deja avem bunuri recuperate şi probe pentru cauza care este în curs de derulare şi care va merge spre finalizare”, a declarat procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, potrivit MEDIAFAX.

Chestorul de poliţie Viorel Vasile a declarat că există mai multe tezaure care sunt date în urmărire prin Interpol.

„Aş dori să vă aduc la cunoştinţă că sunt urmărite în continuare prin Interpol mai multe tezaure care formează obiectul cauzei penale prezentate, şi anume un tezaur de monede lysimach din aur, de 30 de kilograme, un tezaur de monede Koson, de 25 de kilograme, cinci scuturi regale din fier, două table din bronz curprinzând legile statului oraşului roman Troesmis Dobrogea şi 11 brăţări spiralice din aur”, a spus Chestorul Viorel Vasile.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Culturii prezenţi la conferinţa de presă, instituţia va comunica suma care a fost cheltuită pentru recuperarea monedelor, dar şi valoarea bunurilor.

Cele 49 de monede din argint dacice recuperate recent sunt drahme emise de regele Koson (cca. 44 - 29 î.e.n), unul dintre urmaşii lui Burebista. Dintre acestea, 30 de piese aparţin tipului monetar „clasic”, care reia reprezentările şi legenda de pe staterii de aur ai acestui suveran (varianta cu monogramă), iar celelalte 19 drahme din argint aparţin tipului cu legenda Koson Droyeis, scrisă cu caractere greceşti, imitând reprezentările de pe tetradrahmele de tip Macedonia I.

Cele 49 de monede fac parte din singura emisiune dacică de argint, purtând pe revers o legendă scrisă cu litere greceşti, menţionând numele suveranului care a ordonat baterea lor - Koson. Ele au fost bătute în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia, în jurul anilor 44 - 29 î.e.n..

Etichete: SUA , expozitie , muzeul national de istorie a romaniei , kosoni , monede dacice , koson , sarmizegetuza regia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale