Zgonea despre accidentul aviatic din Apuseni: Măsurile, suficiente. Nu vrem vinovaţi să le tragem un glonţ în cap

Data publicării:
valeriu zgonea - mfax-3

 

Valeriu Zgonea a fost întrebat, marţi, dacă e necesară constituirea unei comisii de anchetă parlamentară privind activitatea STS în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, el arătând că, în opinia sa, o astfel de iniţiativă nu s-ar impune, măsurile luate de Executiv fiind suficiente.

"Am văzut că şase miniştri au depus o cerere la CSAT. CSAT trebuie să ia o decizie în acest caz. Guvernul face o analiză profundă asupra cazurilor şi a luat măsuri. Există un raport al domnului vicepremier Gabriel Oprea, care a fost promovat. Anumiţi colegi au fost destituiţi din funcţie. Eu cred că sunt măsuri suficiente. Legislativul nu poate interveni peste Executiv", a spus Zgonea.

"În acest moment, dacă am crea o comisie de anchetă, din punctul meu de vedere - e o opinie personală - mai mult am îngreuna această activitate decât am lăsa-o să ajungă acolo unde, pe viitor, astfel de cazuri nu se vor mai întâmpla", a adăugat Zgonea.

El a spus că interesul este în acest moment pe instituirea unei reglementări prin care instituţiile să conlucreze în cazuri simulare, şi nu pe găsirea a trei vinovaţi cărora să le fie tras un glonţ în cap sau pe a face circ mediatic.

"Ce vrem noi de la societate? Nu să facem circ mediatic, nu să găsim trei vinovaţi să tragem un glonţ în cap, ci să reglementăm, după astfel de evenimente, astfel încât în viitor fiecare instituţie, când lucrează cu altă instituţie, să ştie care sunt regulile dintre ele", a subliniat Zgonea.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, în 20 ianuarie, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
EXCLUSIV SONDAJ Spaimele românilor legate de pensii: Nu se mai plătesc: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...