Ziua Mondială a Educației 2025: Ce semnifică data de 5 octombrie pentru profesorii din România

Data publicării:
Ziua Educației 2025. Foto Getty Images
Ziua Educației 2025. Foto Getty Images

În fiecare an, pe 5 octombrie, este marcată Ziua Mondială a Educației, o inițiativă UNESCO lansată în 1994. Această zi are rolul de a evidenția importanța educației în dezvoltarea societății și contribuția esențială a profesorilor în formarea noilor generații. În România, cadrele didactice beneficiază de zi liberă, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.

Ziua Mondială a Profesorilor este organizată în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), UNICEF și Internaționala Educației (EI).

Ziua Educației 2025: Ziua Internațională a Profesorului

Ziua Mondială a Educației, cunoscută și drept Ziua Internațională a Profesorului, este sărbătorită anual pe 5 octombrie. Evenimentul celebrează contribuția cadrelor didactice din întreaga lume și marchează adoptarea în 1966 a Recomandării OIM/UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)/ (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor.

Documentul stabilește drepturile și responsabilitățile cadrelor didactice, precum și standarde pentru pregătirea și formarea continuă, recrutarea și condițiile de predare. În 1997, a fost adoptată o recomandare suplimentară pentru personalul didactic din învățământul superior, completând astfel cadrul inițial. Ziua Mondială a Profesorilor este celebrată din anul 1994.

Pentru a fi recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, și pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, Federaţia Globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice "Education International" a lansat la 5 octombrie 1994 o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.

Ce semnifică ziua de 5 octombrie pentru profesorii din România

Evenimentul dedicat profesorilor pune în prim-plan importanța educației în construirea unei societăți informate și echilibrate. Ziua celebrează toate formele de învățare și recunoaște contribuția cadrelor didactice din întreaga lume, evidențiind modul în care oamenii dobândesc cunoștințe și abilități încă din copilărie.

Unul dintre obiectivele principale ale Zilei Educației este de a evidenția dreptul universal la educație, considerat o valoare fundamentală ce trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de statutul social sau economic.

Cadrele didactice din România au zi liberă legal pe 5 octombrie

Potrivit Ordinului privind structura anului școlar 2025-2026: „În ziua de 5 octombrie - Ziua internațională a educației și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.”

În luna octombrie, elevii au și prima vacanță din anul școlar 2025 -2026

După finalizarea primului modul de cursuri, elevii vor avea vacanță de toamnă timp de o săptămână în intervalul: sâmbătă, 25 octombrie - duminică, 2 noiembrie 2025. Cursurile se reiau luni, 3 noiembrie, odată cu debutul celui de-al doilea modul, care se va desfășura până vineri, 19 decembrie 2025.

Ziua Învățătorului este celebrată pe 5 iunie în România

Ziua Învățătorului a fost instituită oficial prin Legea nr. 289/2007 și coincide cu data nașterii lui Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779), considerat întemeietorul învățământului românesc modern. Această zi este dedicată recunoașterii contribuției esențiale a cadrelor didactice în educația și formarea tinerei generații.

Potrivit legii: „Se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie. Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii abilitate ale statului vor acorda, cu ocazia Zilei Învăţătorului, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului elaborează şi aprobă anual, prin ordin, un plan care să includă manifestările specifice Zilei Învăţătorului.”

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei