Ziua Z pentru procurorii antimafia. Anchetatorii au ratat un trofeu important

Data actualizării: Data publicării:
jandarmi

A fost Ziua Z pentru procurorii antimafia care au făcut simultan 238 de percheziţii în zeci de oraşe din ţară, o acţiune fără precedent care vizează traficanţi şi clanuri interlope. Oamenii legii recunosc însă că au ratat un trofeu important: liderul clanului Ghenosu din Târgovişte nu a fost prins încă. Au ajuns în birourile anchetatorilor alţi 200 de indivizi: traficanţi de droguri, falsificatori de acte pentru refugiaţi şi evazionişti.

Peste 600 de poliţişti, jandarmi şi procurori anti-mafia au dat năvală cu noaptea în cap la 238 de adrese din 28 de judeţe şi din Bucureşti. Şi au numit acţiunea Ziua Z, fiind cea mai mare operaţiune împotriva crimei organizate.

Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT: „ E o acţiune pe care am gândit-o de mai bine de un an şi pe care încercăm să o operaţionalizăm de două luni şi ceva. Sunt dosare de trafic de droguri, sunt dosare de contrabandă cu cetăţeni moldoveni, este atacat clanul Ghenosu pe palierul Dâmboviţa”.

Culmea, chiar liderul clanului a reuşit să fenteze armata de mascaţi.

"Reporter: Ce s-a întâmplat acolo a fost o eroare a autorităţilor sau s-a făcut nevăzut înainte sau în timpul acţiunii? 

Cătălin Ioniţă, şeful IGPR: Lucrurile sunt în derulare în acest moment, vă pot spune că nu s-a încheiat acţiunea”.

Planul a fost ca 227 de indivizi suspectaţi că au comis aproape toate infracţiunile grave din Codul Penal să ajungă în custodia anchetatorilor. Mulţi au şi ajuns.

La Timişoara, mascaţii au descins în Complexul Studenţesc de pe Bega. Oamenii legii au căutat studenţi la Drept şi medicină implicaţi în traficul de droguri. Piaţa narcoticelor ar fi fost controlată de un grup de studenţi din Târgu Jiu.

Tot după droguri au descins mascaţii de la Crimă Organizată şi în Bistriţa, dar şi la Oradea.

La Braşov, anchetatorii au intrat în casă peste un bărbat despre care se presupune că fabrica acte false pentru refugiaţi.

S-au căutat şi mulţi suspecţi de evaziune fiscală.

Trei grupări înfrăţite ar fi păcălit statul cu peste un milion de euro. Un alt prejudiciu însemnat - 500 de mii de euro - a fost constatat şi de procurorii bistriţeni care au reuşit să ia urma unei afaceri cu piei de animale.

La Suceava şi Botoşani, descinderile au vizat grupările de traficanţi de persoane, dar şi de droguri.

Iar în judeţul Iaşi, 12 percheziţii au fost făcute de procurori şi poliţiştii de frontieră la contrabandişti de ţigări. Informaţiile arată că aceştia au adus ţigări din Moldova cu plute improvizate din bidoane de plastic ori cu maşini compartimentate şi chiar cu drone ori deltaplane peste râul Prut.

Percheziţiile făcute în Ziua Z au adus anchetatorilor probe cu care să-şi întărească acuzaţiile în 20 de dosare penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri