Experți: Alianța militară, condusă de România și Polonia, pe care UE nu o dorește

Podul feroviar Pilsudski din orașul Plock, care traversează râul Vistula, considerat o capodoperă a ingineriei, este cel mai lung pod iluminat din Europa. Numele lui Josef Pilsudski, primul mareșal al Poloniei, șef de stat între 1918-1922, un „monstru sacru” al istoriei naționale poloneze, poate fi găsit sub diferite forme culturale în societatea poloneză. Ipostaza „postmodernă” prin excelență a fostului mareșal o reprezintă un produs comercial: brand-ul de muștar Pilsudski. Dar, lăsând deoparte aspectul acesta hilar, ceea ce trezește reflexul primordial de identificare cu numele lui Pilsudski este un anumit proiect: Intermarium. Centrul de analiză Carnegie Europe din Bruxelles și publicația Geopolitical Futures au dedicat o abordare amănunțită acestui proiect.

Gândirea strategică a lui Josef Pilsudski a stat la baza celei de-a Doua Republici Poloneze, care a durat din 1918 și până în anul coșmarului nazist 1939. Mareșalul a reușit să unifice rămășițele statului suveran polono-lituanian dispărut la „masa împărțelii” dintre Prusia, Rusia și Austria.

În ultimii doi ani, în mainstream-ul centrelor internaționale de analiză, numele proiectului Intermarium a început să fie pronunțat tot mai des. 

După Primul Război Mondial, Pilsudski a încercat să construiască o alianță defensivă regională drept contrapondere la o posibilă resuscitare a imperialismului rus și german. Praful istoriei avea să acopere acest vis. Însă, multe decenii mai târziu, în contexul prăbușirii Cortinei de Fier, Intermarium revenea în prim-planul discuțiilor despre securitate în Europa Centrală și de Est. Motivul? Punerea unei piedici aventurismului secesionist al Rusiei post-sovietice în spațiul fostelor state-satelit ale URSS.

Semnalul recent de resuscitare a venit, firește, din Polonia. Motivul? Tot Rusia.

Experții în geopolitică și relații internaționale au preluat din mers subiectul, trasând profilul unui Intermarium adaptat la pericolele momentului, în angrenajul unei colaborări regionale tripolare: între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică.

În aprilie 2016, un expert în spațiul ex-sovietic, Andreas Umland, cercetător al Institutului pentru Cooperare Euro-Atlantică din Kiev, scria într-o analiză publicată în Carnegie Europe: „O astfel de nouă coaliţie ar putea include atât state UE şi NATO, cât şi state non-NATO şi non-UE, din zone precum Europa de Est, Sud-Est sau chiar din Asia de Vest. Obligaţiile de asistenţă reciprocă ar putea fi păstrate sub nivelul Articolului 5 din al Tratatului de la Washington, care prevede că un atac asupra unui aliat al NATO este un atac asupra tuturor, dar poate fi mai robust decât principiile de asistenţă ale OSCE”.

România și Polonia, motoarele principale

Ce state ar trebui să compună „ADN”-ul alianței, în viziunea lui Umland? În primul rând, motoarele principale: România și Polonia. Apoi, Republica Moldova, Turcia, Georgia, Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Suedia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și ţări din Balcanii de Vest sau din Caucazul de Sud.  

„Sarcina principală a alianţei ar fi aceea de a transmiste un mesaj clar nu doar deţinătorilor puterii din Rusia, ci întregii populaţii. «Intermarium» ar trebui să transmită naţiunii ruse că orice conflict în care Moscova este implicată în prezent ar putea să determine în viitor o confruntare multilaterală cu un grup de aliaţi, şi nu individual cu state slabe”, mai scria Andreas Umland.

Trecând peste această introducere, ajungem în miezul predicțiilor. Inevitabil, apare întrebarea: SUA ar susține o asemenea construcție defensivă? Analistul american George Friedman susține că da, chiar dacă „restul Europei s-ar chinui” să accepte o astfel de structură.

„Ceea ce a fost cândva inevitabil ar putea fi în curând realitate”, scrie Friedman într-o analiză publicată pe Geopolitcal Futures.

Un nou stat-surpriză care s-ar putea adăuga listei Intermarium, subliniază expertul, este Ungaria. Autoritățile de la Budapesta, provocând stupoare în relația cu Moscova, au precizat că ar lua parte la un exercițiu militar la Marea Neagră derulat de un sincron România-Bulgaria, precum „Sea Breeze”. Anunț în premieră absolută.

Intermarium nu este agreat însă în unanimitate la nivelul UE: „Puțini din Europa doresc să schimbe cârma spre politicile Războiului Rece; majoritatea europenilor cred că se pot acomoda cu interesele rusești fără a crea o nouă linie de izolare”.

Să presupunem că SUA va sponsoriza masiv proiectul Intermarium. În ce mod va afecta NATO o poziționare geostrategică de genul acesta? „Formal, Intermarium nu este în afara NATO, dar functional, este, din moment ce NATO nu poate furniza asistență militară fară ajutorul Statelor Unite. Într-o alianță militară, cei cu puteri militare tind să poarte mai multă greutate decât cei fără capabilități militare”, spune Friedman.

Cât privește atmosfera din birourile de sticlă ale Bruxelles-ului, unde serenitatea funcționărească este cultivată excesiv și în detrimentul eficienței defensive, este greu de crezut că Intermarium va suscita un număr considerabil de suporteri. Din mai multe motive, precizează analistul american. Proiectul adună laolaltă foarte multe state care nu se află în Zona Euro, deși, geografic, compun partea economică cea mai dinamică, la ora actuală, ca ritm de creștere, a Europei.

Intermarium cere un habitat politic exterior Uniunii Europene

Flancul estic european, odată conectat într-o astfel de constelație, ar putea provoca „status quo-ul economic (al UE – n.r.), reprezentat de o hegemonie corporatistă în stil 1950 care domină în economia europeană”.

„Intermarium stabilește, în opinia mea, punctul de plecare pentru un mecanism economic mult mai integrat”, care va fi în spațiul UE, dar se va comporta „diferit de UE” – „mai anteprenorial, mai asemănător cu Statele Unite”.

„Acest lucru va crea stres în Europa, care nu are nevoie de și mai mult stres”, notează expertul. Altfel spus, Intermarium necestă un habitat politic exterior ideologiei UE. În plus, guvernele „Poloniei și Ungariei sunt o anatemă pentru cadrul multilateral, colectivist al UE, iar Bruxelles-ul le-a criticat în consecință. Dar nici Varșovia, nici Budapesta nu s-au conformat cerințelor UE; prin urmare, Intermarium este mai mult decât o alianță militară”.

Deocamdată, Intermarium gravitează în Europa doar ca o idee fascinantă. Instituțiile multinaționale sunt, însă, greu de creat: cer timp, tone de bani și voință politică. Foarte rar „membrii le au pe toate trei”, precizează George Friedman.

O altă potențială turbulență a proiectului vizează Belgradul. Inserarea unor state din Peninsula Balcanică în Intermarium ar putea declanșa nervozitatea Serbiei, care acționează în regiune ca un factor decizional imperial. Mai mult, atragerea membrilor Intermarium în zăcământul de tensiuni interetnice ale Balcanilor ar genera o „scurgere de resurse” și o „potențială pierdere a suportului popular”.

„Geopolita și harta lucrează una împotriva celeilalte”, mai scrie Friedman, adăugând că o expansiune peste granițele balcanice trebuie să vină la pachet și cu „plierea” Serbiei pe lotul alianței.