Expertiză toxicologică, dispusă în cazul Cristinei Țopescu, după ce medicii au găsit urme de medicamente. Ea ar fi murit în somn

Data actualizării: Data publicării:
cristina topescu fb
FOTO; Facebook/ Cristina Țopescu

Expertiza medico-legală nu a putut fi făcută, din cauza trupului aflat în stare avansată de putrefacție al Cristinei Țopescu, medicii stabilind că e necesară o verificare toxicologică, după ce în stomacul jurnalistei au fost găsite urme de medicamente, au afirmat, pentru Mediafax, surse din anchetă.

Potrivit sursei citate, medicii legiști nu au putut stabili, luni, motivul decesului Cristinei Țopescu, din cauza stării avansate de putrefacție a trupului. Au găsit, în schimb, mai multe fragmente medicamentoase în stomacul jurnalistei, motiv pentru care este necesară o expertiză toxicologică.

Potrivit ultimelor informații, Cristina Țopescu a murit, cel mai probabil, în somn, în urmă cu aproximativ două săptămâni! Sunt concluziile preliminare ale anchetei, care încă nu a stabilit cauza morții. Legiștii așteaptă acum rezultatele analizelor toxicologice, însă polițiștii iau tot mai mult în calcul varianta unui deces din cauze naturale.

Jurnalista Cristina Țopescu a fost găsită duminică seară de polițiști în casa sa din orașul Otopeni. În casă, alături de ea, au fost găsiți și doi câini fără suflare. Cele două patrupede se află la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), singura instituție care poate emite concluzii ce pot fi folosite în anchete, a spus, pentru Mediafax, reprezentantul Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu.

În prezent, dosarul morții Cristinei Țopescu este investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Citiți și:

Cine a fost Cristina Țopescu. Jurnalista a fost închisă pentru că a vrut să fugă din țară

Moartea Cristinei Țopescu. Stelian Tănase: „Eu am crezut, când am văzut că nu mai sună, că a plecat în străinătate într-o vacanță”

Moartea Cristinei Țopescu. Lucian Mândruță: Mă șochează că era un om atât de singur

Poliţia a deschis dosar de moarte suspectă după decesul Cristinei Ţopescu. Ultimul mesaj postat de ea pe reţelele sociale

Cristina Țopescu făcea parte din echipa de comunicare a Ministerului Sănătății. Mesajul transmis luni dimineață de colegi

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri