Explicația Adrianei Pistol (INSP) despre creșterea mare de cazuri Covid din București, după weekendul cu Congresul PNL

Data actualizării: Data publicării:
oameni aglomeratie romexpo congres pnl
La Congresul PNL au participat 5.000 de oameni și nu au fost respectate regulile din timpul stării de alertă. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul INSP, Adriana Pistol, spune că pentru epidemiologi creşterea numărului de cazuri COVID, de marţi, „nu are nicio legătură cu congresul niciunui partid”.

„Este ceva ce se petrece în fiecare weekend. Pentru noi, ca epidemiologi, nu are nicio legătură cu niciun congres al niciunui partid. În fiecare weekend numărul de teste care se efectuează de către laboratoare este mai mic. Se efectuează luni cele mai multe şi automat le vedem astăzi, că este marţi, ce s-a întâmplat în cursul zilei de luni.

Nu este primul weekend în care s-a întâmplat aşa ceva şi, din punct de vedere epidemiologic dacă doriţi, vedem efectele unei aglomerări, le vom vedea în decurs de 14 zile, aşa cum se întâmplă la toate evenimentele care au avut loc şi au fost organizate în toate judeţele ţării.

Aşteptăm întotdeauna să vedem după 14 zile, pentru că asta este incubaţia bolii. Garantat - nu de sâmbătă până luni poţi să produci acest număr de cazuri. Aceasta este biologia virusului”, a explicat, într-o conferinţă de presă, Adriana Pistol, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, probele secvenţiate în ultimele trei săptămâni au fost cu tulpina Delta.

„În concluzie sigur că numărul de tulpini de tip Delta identificate prin procesele de secvenţiere creşte. Ştim cu toţii că deja de două săptămâni am declarat transmitere comunitară a acestei tulpini, ceea ce ne face să credem că este tulpina dominantă a cazurilor pe care le vedem.

Practic, în ultimele trei săptămâni, din toate probele secvenţiate, nu am mai văzut un alt tip de tulpină, aşa încât nu este de mirare că numărul este în creştere, în concordanţă sigur şi cu creşterea îmbolnăvirilor", a arătat reprezentantul CNSCBT.

Raportarea de cazuri Covid-19 pe ultimele 24 de ore și transmisă de autorități luni arată că în Municipiul București au fost 2559 de noi infectări cu coronavirus confirmate iar marți numărul acestora a fost mai mic – 1912 noi infectări. Incidența noilor infectări înregistrate în ultimele 14 zile în Municipiul București a crescut marți la 5,57 cazuri la mia de locuitori, față de valoarea de 4,95 cât era luni.

Marți, 28 septembrie 2021, a fost raportat cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei la nivel național. Astfel, 11.049 de infectări au fost raportate de autorități, recordul anterior fiind de 10.269 de cazuri, pe 18 noiembrie 2020.

PNL, amendat pentru încălcarea regulilor din pandemie la Congresul cu 5.000 de participanți

PNL a fost amendat de Poliție după congresul din weekend de la Romexpo, în București. PNL a primit o amendă de 10.000 de lei - este valoarea maximă în cazul în care nu sunt respectate măsurile sanitare împotriva COVID-19. Poliția spune că la congresul din weekend, la care au participat 5.000 de oameni, nu au fost respectate măsuri esențiale pentru prevenirea infectării cu coronavirus, iar în momentul votului a fost o aglomerație foarte mare și nu s-a respectat distanțarea.

Până la finalul săptămânii am putea ajunge la peste 12.000 de cazuri de COVID-19 pe zi, spune epidemiologul Octavian Jurma, care avertizează că vom depăși în acest val 4 toate recordurile negative ale valurilor 2 și 3. Specialistul avertizează că urmează să repetăm tragedia din Lombardia în România.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri