Lucrările la metrou 1 Mai – Otopeni, peste un an

Data actualizării: Data publicării:
Tunel--metrou-4

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor care se află pe traseul Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, etapa necesară pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului, sumele individuale estimate aferente despăgubirilor fiind în cuantum de 62,8 milioane lei.

Imobilele, prorietate privată, supuse exproprierii se află în Sectorul 1 şi în oraşul Otopeni, informează Executivul, potrivit News.ro.

Potrivit sursei citate, sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor, sunt în cuantum de 62,8 milioane lei şi reprezintă despăgubirile pentru un număr de 42 de imobile cu o suprafaţă de expropriat de 39.160 mp. Fondurile sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Sumele individuale destinate despăgubirilor au fost estimate de către expropriator, pe baza unui Raport de evaluare realizat de un expert evaluator autorizat ANEVAR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri