Video Extrădarea Prințului Paul. Alina Gorghiu: Instanța din Malta se va pronunța pe 31 iulie

Data publicării:
printul-paul

Prințul Paul ar putea fi extrădat în România. Instanța din Malta se va pronunța pe 31 iulie în acest sens, a declarat Alina Gorghiu la emisiunea LIVE cu Alexandru Rotaru de la Digi24 . Ministrul Justiției a reamintit că fugarii condamnați își plătesc singuri aducerea în țară.


Instanța din Malta va hotărî pe 31 iulie dacă Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, va fi extrădat în țară.

„Ce pot să vă spun de prințul Paul, pronunțarea va fi pe 31 iulie, la sfârșitul lunii instanța se va pronunța dacă îl vor preda și în ce condiții. Eu sunt un om care crede că fiecare dosar trebuie să merite efortul instituțiilor statului. Se ridica problema condițiilor din penitenciare și am fost disponibili și deschiși. Dacă instanța de oriunde vrea să afle condițiile din penitenciare, sunt disponibilă să merg oriunde să explic”, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ministrul Justiției spune că legea care îi obligă pe condamnații fugari să-și achite costurile pentru aducerea în țară a fost deja promulgată.

„În 7 iunie a intrat în vigoare legea fugarului care spune că dacă ai bani să fugi, când te întorci în statul român scoți tu banii din buzunar. Sunt deja 50 de fugari care se vor supune rigorilor legii. Vor executa pedeapsa în România și de la care vom lua aceste resurse. Cu privire la fugari, sunt deja vreo 900 de garanții pe care conducerea le-a depus”, a mai adăugat Alina Gorghiu.

Editor : D.U.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi demisă directoarea Elena Mateescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro