Familia Regală a scos la vânzare Hotelul Furnica din Sinaia, la preț de vilă în Dorobanți. Statul nu e interesat

Data actualizării: Data publicării:
Hotel Furnica
Din articol

Celebrul Hotel Furnica, aflat în vecinătatea Castelului Peleș, una dintre clădirile-emblemă ale Domeniului Regal Peleș, a fost scos oficial la vânzare de Casa Regală a României. Autoritățile române par a nu fi tentate a-și exercita dreptul de preempțiune, așa că monumentul istoric ar putea fi luat de oricine poate plăti prețul cerut.

Hotelul Furnica, a cărei destinație inițială a fost de locuință pentru personalul angajat al Familiei Regale, este acum clasat ca monument istoric de interes național. El se află pe strada Furnica nr. 50 și vine la pachet cu un teren generos, de 5.106 metri pătrați.

Prețul cerut de Familia Regală: 3,7 milioane de euro.

„În Sinaia există unsprezece monumente istorice de arhitectură de clasă AAA, iar «Furnica» se numără printre aceste repere majore ale patrimoniului național”, scrie Sinaia Group.

Conform documentelor oficiale, Ministerul Culturii a răspuns la ofertă și a transmis deja neexercitarea dreptului de preempțiune, astfel încât acesta a fost transferat către autoritățile locale – Consiliul Județean Prahova și Primăria Sinaia.

Peste două zile, Consiliul Județean Prahova va dezbate proiectul de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preempțiune. Dacă CJ Prahova renunță oficial la acest drept, șansele ca autoritățile locale (Primăria Sinaia) să cumpere clădirea devin minime.

„Consiliul Judeţean Prahova adoptă prezenta hotărâre: Art.1. Se aprobă neexercitarea dreptului de preempţiune al Judeţului Prahova pentru cumpărarea imobilului situat în orașul Sinaia, str. Furnica nr.50, judeţul Prahova, clasificat ca monument istoric “Hotel Furnica”, cod PH-II-m- A-16679, înscris în cartea funciară nr.24995/Sinaia, compus din teren în suprafaţă măsurată de 5.106 mp, identificat cu numărul cadastral 24995 şi construcţia C1-locuință (D+P+E+M) cu o suprafață construită la sol de 1928 mp și suprafață desfășurată de 3881 mp, identificată cu număr cadastral 24995-C1”, se arată în proiectul de hotărâre a Consiliului Județean Prahova care va fi supus la vot joi.

Astfel, cum autoritățile române par a nu dori să-și exercite dreptul de preempțiune, tranzacția se va efectua pe piața liberă.

Istorie

Clădirea, care a fost inițial construită ca „grajdurile noi” ale Domeniului Regal Peleș și inaugurată în 1912, a servit apoi ca locuință pentru personalul angajat al Familiei Regale. Clădirea avea 40 de camere, pentru servitori și mai putea adăposti 24 de cai.

„Furnica” a funcționat ulterior ca hotel. La parter se afla un restaurant și o sală de evenimente.

Clădirea a intrat treptat în declin. Lipsa investițiilor, costurile ridicate de mentenanță și rigorile regimului de monument istoric au dus, în final, la închiderea sa, acum mulți ani.

Miza actuală este ca, oricare ar fi cumpărătorul, acesta să poate investi suficient pentru a conserva și ulterior restaura clădirea istorică, în termenii legii, pentru a-i reda gloria de odinioară.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...