Fiecare european aruncă în jur de 70 kg de mâncare pe an. ANSVSA: „Salvarea planetei începe din frigiderul tău”

Data publicării:
Food Waste. Throw Away Pizza
Pe 29 septembrie este Ziua Internaţională de Conştientizare privind Risipa şi Pierderile Alimentare. Sursa foto: Profimedia Images

Fiecare persoană din Uniunea Europeană aruncă, în medie, peste 70 de kilograme de alimente pe an, ceea ce înseamnă bani pierduţi, resurse consumate inutil şi un impact semnificativ asupra mediului, avertizează ANSVSA într-un comunicat transmis luni, de Ziua Internaţională de Conştientizare privind Risipa şi Pierderile Alimentare.

Această zi a fost iniţiată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a atrage atenţia asupra unuia dintre cele mai mari paradoxuri ale timpurilor moderne: în timp ce milioane de oameni suferă de foame, tone de mâncare sunt irosite în fiecare zi, subliniază ANSVSA.

„În acest context, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) susţine iniţiativele naţionale şi europene dedicate reducerii risipei alimentare, prin promovarea consumului responsabil, creşterea gradului de informare a consumatorilor şi consolidarea siguranţei alimentare, cu scopul de a proteja sănătatea publică şi de a contribui la utilizarea sustenabilă a resurselor. De ce contează? Când aruncăm mâncare, nu pierdem doar produsul în sine. Pierdem tot ce a fost nevoie pentru a-l aduce în farfuria noastră: apă, energie, teren agricol, muncă umană, combustibil şi timp”, se precizează în comunicat.

Potrivit ANSVSA, risipa alimentară înseamnă alimente cumpărate şi uitate în frigider până când nu mai pot fi consumate, porţii prea mari pe care nu le putem termina, produse refuzate doar pentru că nu au forma „perfectă” şi resturi aruncate fără gândul că ar putea fi refolosite.

Cum se poate reduce risipa alimentară

În context, autorităţile sanitare-veterinare au şi câteva sfaturi în vederea reducerii risipei alimentare. Astfel, mesele trebuie planificate astfel încât să se cumpere doar cât este nevoie, iar un prim pas spre un consum mai responsabil este întocmirea unei liste de cumpărături. Etichetele trebuie verificate iar termenul „a se consuma de preferinţă înainte de” nu înseamnă că produsul e periculos după acea dată ci este o indicaţie de calitate, nu de siguranţă.

Alimentele trebuie depozitate corect, frigiderul trebuie să aibă o temperatură de maximum 4°C, iar alimentele perisabile trebuie consumate în timp util.

„Găteşte porţii potrivite. Învaţă să măsori cât mănânci tu şi familia ta, astfel încât să nu mai rămână resturi. Refoloseşte inteligent. O friptură de ieri poate deveni o salată azi, legumele care nu mai sunt proaspete pot fi baza unei supe excelente, iar pâinea mai veche se poate transforma în crutoane. Risipa începe acasă, dar tot acolo poate să se oprească”, subliniază ANSVSA.

Instituţia precizează, de asemenea, că în spatele fiecărui aliment stă un lanţ complex de producţie, o realitate economică şi socială şi, mai ales, resurse naturale care nu sunt infinite.

„Ziua de 29 septembrie este despre responsabilitate, despre alegeri mai bune, despre respect faţă de hrană, solidaritate faţă de cei care nu au suficient şi grijă faţă de planetă. (...) În această zi, dar şi în toate celelalte, îţi propunem să faci un pas în plus: Priveşte mâncarea nu ca pe un lucru banal, ci ca pe o resursă de preţ. Salvarea planetei începe din frigiderul tău”, recomandă ANSVSA.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Scandal înainte de lansarea „Casa Verde Baterii”. Cum ar fi fost umflate prețurile bateriilor prin REPowerEU...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...