Firea spune că-i face plângere penală lui Cîțu, după controlul la Primăria Capitalei: „Nu ne putem lăsa călcați în picioare”

Data publicării:
Gabriela Firea
Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că-i va face plângere penală ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, și inspectorilor care au făcut controlul la Primăria Capitalei, pentru abuz în serviciu.

Ministrul Cîțu a anunțat azi că a găsit (inventat) nu știu ce nereguli la Primăria Capitalei. De aproape un an se chinuie, săracul! Nu a găsit nimic! S-au forțat 10 luni să găsească ceva, orice, și nu au reușit, pentru că nu aveau ce să identifice negativ. Și au plecat așa cum au venit. Cei trei inspectori s-au întors într-o zi în Primărie și au spus că, dacă nu scriu ceva, orice, în raport, vor fi dați afară de șefii lor. Mai au puțini ani până la pensie și nu-și permit să rămână pe drumuri”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Au scris ceva, doar să fie pe hârtie, absolut nimic ilegal sau incorect. Povești! Ceva legat de inventarul patrimoniului (mare parte administrat de sectoare) și despre cum au fost distribuiți banii pentru termoficare. Existând investiții care decurg din proceduri de achiziții legale și un cont escrow, și aici lucrurile sunt mai mult decât curate și clare. Deci, un control politic, menit să arunce o umbră asupra mea și a colegilor mei. Nu vor reuși”, a continuat ea.

Plângerile pentru abuz în serviciu sunt pregătite. Pe numele Domnului Cîțu, a șefei inspectorilor, doamna Secoșan Valerică - cea care îi obligă în numele lui Cîțu să inventeze ceva, și a inspectorilor care au născocit la ordin niște pagini de beletristică financiară SF : domnii Ilea, Oprea, Pușcașu. Nu ne putem lăsa călcați în picioare de cei care jefuiesc zilnic Bugetul Național, doar pentru că ei sunt vremelnic la putere! Azi sunt, mâine nu mai sunt”, a mai scris Firea.

Declarația vine după ce Cîțu a spus că Inspecţia Economică din Ministerul Finanţelor a început un control la Primăria Municipiului Bucureşti în luna februarie, iar concluzia este că legea a fost încălcată în toate aspectele investigate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri