FOTO. Incendiul de la sonda de gaze din Satu Mare, nestins după șase zile

Data actualizării: Data publicării:
incendiu sonda gaze moftinu_igsu (8)

Flăcările continuă să ardă neîntrupte de șase zile, în localitatea Moftinu din județul Satu Mare. Localnicii au fost informați azi că nu există risc de propagare a incendiului și la locuințele lor.

incendiu sonda gaze moftinu_igsu (8)
incendiu sonda gaze moftinu_igsu (8)

Misiune dificilă pentru pompieri. De şase zile, o armată de oameni încearcă să stingă incendiul de la sonda de gaze din Satu Mare. Din cinci judeţe s-au trimis utilaje în sprijinul pompierilor. La fața locului, s-a consolidat platforma pentru a rezista sub greutatea autospecialelor.

Misiunea este departe de a se termina. Pompierii spun că, alături de experţi, vor acţiona şi în zilele următoare, până când vor stinge incendiul.

Astăzi, autoritățile implicate în gestionarea incendiului s-au întâlnit cu cetățenii comunei Moftinu, localitate pe raza căreia a avut loc evenimentul.

Oamenilor le-au fost prezentate măsurile întreprinse până în prezent și că, în ciuda intervenției de durată, soluțiile luate nu-i vor pune în pericol.

„Au fost clarificate întrebările cetățenilor, asigurându-i că nu există risc de propagare a incendiului la locuințele acestora și, de asemenea, că s-au făcut măsurători specifice de identificare a posibilelor noxe și a nivelului de zgomot, fără a fi înregistrate rezultate deosebite”, arată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit IGSU, intervenția va continua și în zilele de Crăciun.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri