Gabriela Firea, scrisoare deschisă către Bruxelles privind victimele violenței domestice. „Protecţie pentru femeile din Europa”

Data publicării:
BUCURESTI - ALEGERI 2024 - PSD - INCHEIERE CAMPANIE ELECTORALA -
Foto: Gabriela Firea / Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a transmis o scrisoare deschisă către comisarul european pentru Democraţie, Justiţie, Stat de drept şi Protecţia consumatorilor, Michael McGrath, şi către comisarul pentru Pregătire, Gestionarea situaţiilor de criză şi Egalitate, Hajda Lahbib, în care cere măsuri mai ferme pentru prevenirea şi combaterea abuzurilor împotriva femeilor. Firea propune extinderea protecţiei pentru victime, incriminarea feminicidului şi sancţiuni mai dure pentru agresori. Ea afirmă că responsabilitatea combaterii violenţei fizice, sexuale, psihologice şi economice asupra femeilor este una comună. Scrisoarea este semnată de mai multe persoane publice.

Gabriela Firea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a transmis, printr-o scrisoare deschisă, solicitări concrete din partea româncelor la adresa Comisiei Europene, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precizând că din această cauză au murit, până în prezent, 52 de femei în România.

Scrisoarea deschisă, la care am lucrat alături de experţi, specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, conţine măsuri concrete pentru modificarea şi întărirea legislaţiei europene privind combaterea violenţei domestice, în ţara noastră şi pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Scrisoarea deschisă este adresată comisarului european pentru Democraţie, Justiţie, Stat de drept şi Protecţia consumatorilor, Michael McGrath, şi comisarului european pentru Pregătire, Gestionarea situaţiilor de criză şi Egalitate, Hajda Lahbib.

Firea solicită în acest document:

  • stabilirea unui cadru juridic comun pentru prevenţie, investigare şi sancţionare,
  • un cadru strategic european pentru sprijin psihologic, consiliere şi adăposturi în sprijinul victimelor
  • o linie bugetară specifică şi o obligaţie pentru statele membre de a finanţa organizaţiile pentru drepturile femeilor şi serviciile specializate de sprijin a victimelor.

De asemenea, europarlamentarul PSD mai cere un set comun de indicatori de evaluare a performanţei în următorul CFM 2028-2034, pentru a măsura încrederea femeilor în instituţii, autonomia economică, reducerea dependenţei sau participarea femeilor la procesul decizional, dar şi obligaţia pentru toate statele membre de a colecta şi raporta date armonizate privind violenţa împotriva femeilor.

Gabriela Firea mai propune crearea unui mecanism european permanent, interconectat şi cu capacitate operaţională pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, cu rol de coordonare transfrontalier, alertare şi schimb de informaţii între autorităţile competente şi toate statele membre.

Firea a explicat că în mai multe state membre ale Uniunii Europene cazurile de violenţă domestice şi feminicid continuă să crească, iar în spatele acestor statistici se află femei care trăiesc zilnic în frică, tăcere, ameninţate şi lipsite de protecţie în propriile case sau chiar pe stradă.

„Recent, România a fost zguduită de un alt caz de feminicid, în care o femeie a fost înjunghiată de fostul soţ pe stradă, în prezenţa copilului lor de trei ani. La sfârşitul lunii septembrie, victima îşi denunţase soţul la poliţie după ce acesta o răpise şi o agresase sexual. Mai mult, exista deja un ordin de restricţie emis de autorităţi împotriva agresorului”, a declarat Gabriela Firea.

Acest incident tulburător subliniază nevoia urgentă de măsuri mai puternice şi mai eficiente, cum ar fi extinderea protecţiei pentru victimele violenţei domestice, incriminarea feminicidului şi asigurarea unor sancţiuni ferme pentru agresori.

Ea susţine că este o responsabilitate comună combaterea violenţei fizice, sexuale, psihologice împotriva femeilor.

„Combaterea violenţei fizice, sexuale, psihologice şi economice împotriva femeilor, precum şi a feminicidului, este o responsabilitate comună. Astfel de cazuri evidenţiază lacune şi vulnerabilităţi în sistemele noastre de protecţie, precum şi complexitatea acestui fenomen. În calitate de Membru al Parlamentului European şi al Comisiei FEMM, sunt profund angajată în apărarea drepturilor femeilor şi în lupta împotriva tuturor formelor de violenţă. Din acest motiv, am consultat parteneri din societatea civilă şi, împreună, dorim să vă atragem atenţia asupra creşterii fără precedent a violenţei domestice împotriva femeilor şi să propunem un set de măsuri aliniate la obiectivele strategice ale UE pentru a asigura protecţia necesară femeilor din întreaga Europă”, a mai transmis Gabriela Firea.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zi liberă pentru părinți în prima zi de școală. Legea a fost adoptată de Senat
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Se schimbă calculul vechimii în muncă la pensie în 2026. Casa de Pensii liniștește pensionarii
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...