Garda de Mediu: 58 de verificări, amenzi de 1,76 milioane de lei şi o sesizare penală în doar 48 de ore de control pe litoral

Data actualizării: Data publicării:
gunoi garda de mediu
Foto: Facebook / Garda de Mediu

Garda Naţională de Mediu derulează o acţiune tematică de control pe litoral pentru verificarea respectării legislaţiei de mediu şi, în numai 48 de ore, a aplicat amenzi de 1,76 milioane de lei şi a dispus 13 suspendări de activitate.

„GNM: 58 de controale, amenzi de 1,76 milioane de lei şi o sesizare penală în doar 48 de ore de control pe litoral. GNM a mobilizat 12 echipe de comisari pe litoralul românesc pentru acţiunea tematică anuală de verificare a respectării legislaţiei de mediu, chiar în vârful sezonului estival. În numai 48 de ore, am dispus 13 suspendări de activitate, iar amenzile se apropie deja de 2 milioane de lei. Am descoperit inclusiv o deversare de ape menajere uzate în apele de suprafaţă, pentru care am înaintat deja o sesizare penală Parchetului”, se menţionează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a GNM.

Potrivit sursei citate, acţiunile de control continuă până pe 9 august.

„Sunt deja 4 ani de când echipele noastre intervin coordonat şi tematic pe litoral. Este important, pentru că putem evalua cifrele într-o dinamică mai clară. Sunt zone de pe litoral care înregistrează progrese, dar, deşi ne aflăm în a doua zi de control, am fost nevoiţi să recurgem chiar la suspendări de activitate, mai ales pentru cei care funcţionau fără autorizaţie de mediu. Deşi scopul nostru nu este să aplicăm amenzi sau să închidem activităţi economice, respectarea legislaţiei de mediu, mai ales acolo unde poate duce la probleme de sănătate publică, este non-negociabilă. Acţionăm ferm şi fără ezitare”, a declarat Marius Niţă, comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu şi coordonatorul acţiunii, citat în comunicat.

Creştere a sesizărilor directe primite de la cetăţenii care se află pe litoral

GNM a identificat în acest an o creştere a sesizărilor directe primite de la cetăţenii care se află pe litoral, faţă de aceeaşi perioadă a anilor trecuţi.

„Echipele de control au tratat aceste sesizări cu prioritate, în faţa planului strategic stabilit anterior, care cuprinde atât agenţi economici, cât şi autorităţi publice”, se subliniază în comunicat.

GNM a încheiat 58 de acte de control şi a aplicat 63 de sancţiuni, din care 57 de amenzi şi şase avertismente. Printre cele mai frecvente probleme descoperite în teren se numără funcţionarea fără autorizaţie de mediu, depozitarea necontrolată a deşeurilor, transportarea acestora fără documentele necesare sau pe baza unor formulare completate incorect, precum şi lipsa evidenţelor privind gestionarea deşeurilor.

„Suntem conştienţi că activităţile turistice, mai ales în perioada de vârf a sezonului estival, pun presiune pe mediu. Tocmai din acest motiv, continuăm acţiunea de control cu mesajul clar că un mediu curat înseamnă un litoral sănătos, ceea ce poate creşte încrederea publică în serviciile publice din această zonă”, transmit reprezentanţii GNM.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Bolile cu transmitere sexuală s-au triplat în Europa. Cifrele raportate de România sunt considerate „absurde”
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată