Video Grupare periculoasă destructurată de DIICOT: un bărbat se dădea drept căpitan SRI și recruta rezerviști din armată pentru misiuni

Data actualizării: Data publicării:
Colaj SRI
Foto DIICOT

Procurorii DIICOT anunță că au pus în aplicare mai multe mandate de percheziție urmate de mandate de aducere, în urma descoperirii unui bărbat care, dându-se drept căpitan SRI, își făcuse o rețea proprie de filaj și cercetare.

Acesta a recrutat foști angajați MApN, unii dintre ei cu experiență în teatrele operaționale, a organizat operațiuni de testare, după care au participat la mai multe misiuni de filaj și culegere de informații. De mai multe ori echipa acestuia a interacționat cu structuri ale Poliției sau Poliției Locale, unde s-au legitimat ca fiind angajați SRI.

Grupul format beneficia de mașini închiriate pe care erau montate girofaruri și de stații de emisie recepție cu însemne SRI.

„Astăzi, 22 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Arad, Timiș, Bihor și Hunedoara, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de desfăşurarea, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii supuse autorizării, uzurpare de calități oficiale, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, arată un comunicat al DIICOT.

Angajat SRI

„Din probele administrate a reieșit că, un suspect, în scopul obținerii facile de beneficii materiale frauduloase, a acționat în diferite medii recomandându-se ca angajat al Serviciului Român de Informații, într-o structură secretă cu atribuții în culegerea de informații și transportul corespondenței clasificate. Punând în aplicare hotărârea infracțională, acesta a recrutat mai multe persoane deținătoare de armament de autoapărare și pază, unii foști combatanți în teatrele de operații care, din diferite motive, s-au retras din forțele speciale ale Ministerului Apărării Naționale, alții pasionați de arme de foc care efectuează trageri în cadrul poligoanelor autorizate deschise circuitului civil, cărora li s-a prezentat drept căpitan SRI, ce are sarcina de serviciu de a organiza o structură capabilă să execute misiuni de culegere de informații și alte misiuni cu caracter secret”.

„Pentru a accede în presupusa structură, persoanele recrutate au fost supuse unor teste de operativitate și rezistență la stres, pe tot parcursul acestora fiind utilizate diferite metode care le-au întărit convingerea că suspectul este ofițer al structurii de informații. Ulterior, după parcurgerea procedurii de recrutare și verificare, persoanelor acceptate li s-au înmânat legitimații cu însemne specifice SRI, cu fotografie, serie și număr. De asemenea, pe timpul desfășurării pretinselor misiuni li s-a solicitat să poarte armele personale, în cazul în care dețin permis de port armă, și li s-au pus la dispoziție stații de emisie recepție similare celor folosite de angajații Ministerului de Interne sau Ministerul Apărării Naționale, dar cu logo-ul Serviciului Român de Informații, pentru comunicare folosindu-se nume de cod”, mai arată comuniatul.

Misiuni de filaj, cercetare, fotografii

Comunicatul mai arată că pentru deplasarea în diferite locații, suspectul a închiriat mijloace de transport (de un anume tip și culoare), pe care a montat dispozitive care permit circulația în regim prioritar (girofar).

„Astfel, în perioada cuprinsă între finele lunii aprilie 2025 și luna iulie 2025, inclusiv, împreună sau sub coordonarea directă a suspectului, șase dintre persoanele recrutate ( cercetate în prezenta cauză în calitate de suspecți) au participat în mai multe pretinse misiuni pe raza județelor Arad, Timiș, Constanța, Satu Mare, Bihor, Mureș și a municipiului București, care au presupus urmărirea și identificarea unor persoane ”suspecte”, recoltarea de probe de apă din diverse zone, depistarea unor persoane urmărite și realizarea de fotografii în interiorul unor obiective. În acest context, au interacționat și au relaționat cu angajați ai poliției, poliției locale, dar și ai altor structuri, prezentându-se și legitimându-se drept angajați ai SRI, aflați în misiune”.

În acest moment sunt puse în aplicare mandate de aducere, audierile urmând să se desfășoare la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Acțiunea beneficiază de sprijinul unităților subordonate Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, precum și al jandarmilor din Inspectoratului General al Poliției Române.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”