Guvernul a aprobat strategia de vaccinare COVID-19. Cine are prioritate la vaccin

Data actualizării: Data publicării:
vaccin anti covid
Vaccinul anti-Covid. Foto: Profimedia Images

Guvernul a aprobat în ședința de vineri seară strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus, a anunțat sâmbătă şeful Cancelariei premierului. Hotărârea de guvern stabilește care sunt categoriile prioritare la vaccinare: angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din „domenii-cheie”. 

Actul normativ pregăteşte campania de vaccinare care va începe odată ce va fi pus la dispoziţie un vaccin.

„Potrivit acestei strategii de vaccinare adoptată, au fost stabilite grupurile prioritare: personalul din domeniul Sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii-cheie, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii”, a declarat șeful Cancelariei, potrivit Agerpres.

Persoanele din aceste categorii vor fi vaccinate în prima etapă, iar apoi vaccinarea va fi disponibilă și pentru restul populaţiei.

„Estimarea este că, în prezent, 70% din totalul populaţiei ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare”, a spus oficialul.

Totodată, el a subliniat că vaccinarea este „gratuită şi voluntară”.

Guvernul face apel pentru sprijinirea campaniei de vaccinare.

„Guvernul României (...) face un apel către toate instituţiile implicate, dar şi către societatea civilă, către specialişti, ca, în dezbaterea publică, să sprijine această campanie de vaccinare pentru că aceasta reprezintă singurul remediu, pentru a pune capăt epidemiei de COVID-19. Trebuie evitate politizările pe acest subiect, pentru că în joc sunt viaţa şi sănătatea românilor şi chemăm alături în această campanie de vaccinare toţi specialiştii în domeniu”, a mai spus şeful Cancelariei.

Cine a realizat strategia

Strategia de vaccinare a fost elaborată de Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Documentul stabilește are la bază atât analiza situației de la nivelul național și european a răspândirii SARS-CoV-2, cât și analiza situației cazurilor grave și respectiv a mortalității generate de COVID-19.

„Scopul nostru este acela de a asigura accesul la vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în condiții de siguranță, eficacitate și echitate pentru prevenirea infecției cu SARS-CoV-2 și limitarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul țării”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, potrivit comunicatului.

Strategia stabilește întregul proces și lanț de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale, până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanțului de frig, monitorizarea siguranței și eficacității și managementul deșeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate