Halep: Nu i-am urat baftă lui Bouchard, pentru că nu vorbim

Data actualizării: Data publicării:
simona halep australian open 2017_ausopen

Simona Halep a declarat, după ce Eugenie Bouchard a spus că multe jucătoare au încurajat-o înaintea întâlnirii cu Maria Şarapova, că nu se numără printre acestea, deoarece nu vorbeşte cu sportiva canadiană. Sportiva româncă a precizat că Bouchard este „diferită” și că nici nu o judecă și nici nu o admiră.

„Nu i-am urat baftă lui Bouchard pentru că nu vorbim. Ea este diferită, pot să spun. Nu o judec şi nici nu o admir că este aşa. Nu am nimic de spus despre persoana ei", a declarat, marţi seară, Simona Halep, potrivit News.ro.

De asemenea, românca a spus că pentru ea nu este o motivație în plus faptul că Maria Șarapova a revenit în circuit după suspendare.

„Nu mă gândesc la faptul că Maria Şarapova a revenit, pentru că multe jucătoare sunt adversare dificile la acest nivel al tenisului. Pentru mine e la fel dacă Maria este aici sau nu este. Nu mă simt motivată mai mult, nu am întâlnit-o până acum", a precizat Simona Halep. 

Eugenie Bouchard a declarat, luni seară, că multe sportive i-au urat succes înainte de meciul cu Maria Şarapova, din turul doi de la Madrid Open. Ea a mai spus că nu şi-a schimbat părerea despre Şarapova, pe care a numit-o „trişoare", după ce a fost depistată pozitiv.

Canadianca a învins-o, luni, cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4, pe Şarapova, în turul al doilea al Madrid Open. A fost primul succes al jucătoarei care a ocupat locul 7 WTA în faţa fostului lider WTA, în cinci întâlniri în circuitul profesionist.

Bouchard a fost una dintre cele mai critice jucătoare din circuitul profesionist cu privire la revenirea Mariei Şarapova după suspendarea pentru dopaj. Eugenie Bouchard a numit-o "trişoare" pe Şarapova, adăugând că rusoaica nu ar fi trebuit să fie reprimită în sport după ce a fost depistată pozitiv.

Simona Halep este calificată în optimi la simplu şi în sferturi la dublu, la Madrid Open.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment