ICCJ sesizează CCR pe modificările la Codul de procedură penală

Data actualizării: Data publicării:
ccr curtea constitutionala judecatori digi

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, marți, sesizarea Curții Constituționale cu privire la legea prin care majoritatea PSD-ALDE, susținută de UDMR și minorități, aduce sute de modificări Codului de procedură penală.

Decizia a fost luată de magistrați în cadrul Secțiilor Unite.

Înalta Curte de Casație și Justiție și-a exercitat, în mai multe rânduri, dreptul de a sesiza Curtea Constituțională și în privința celor trei legi al Justiției. În general, sesizările ICCJ au fost admise de magistrații constituționali.

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi „pentru”, 78 „împotrivă” şi o abţinere.

Şedinţa de plen s-a desfăşurat în absenţa lui Liviu Dragnea şi a fost condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Gabriel Vlase, care a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională.

Liderul USR, Dan Barna, a spus că, de luni, România a devenit un „rai al infractorilor”, în care femeile violate vor fi nevoite să dea declaraţii privindu-i în ochi pe agresorii lor, iar dacă cineva face evaziune fiscală sau spălare de bani, „este liber să plece în Costa Rica”, pentru că autorităţile nu îl vor mai putea aresta preventiv. 

Mişcarea România Împreună (RO+), condusă de fostul premier Dacian Cioloş, a avertizat că modificările la Codul de Procedură Penală votate luni seară de PSD şi de partenerii săi din coaliţia parlamentară vor acţiona în special în beneficiul inculpaţilor şi condamnaţilor, iar o parte dintre acestea îl pot ajuta pe liderul PSD, Liviu Dragnea, în procesele sale penale.

Și președintele României, Klaus Iohannis, a criticat demersul puterii. Șeful statului a declarat, după întâlnirea cu ambasadorii statelor UE acreditați la București, că încercarea de modificare a codurilor penale este „inadmisibilă” și a anunțat că se va folosi de toate prerogativele funcției sale pentru a acționa. „Rezultatul mă întristează. Vedem cu tot mai multă claritate că PSD nu doar încearcă să amputeze puterile președintelui, ci și puterile justiției, ceea ce este foarte, foarte grav. Vedem, totuși, ceva nemaiîntâlnit. PSD votează legi pentru șeful lor, votează legi cu dedicație pentru Dragnea, ceea ce este pur și simplu inadmisibil”, a declarat, marți, Iohannis.

La rândul său, Ministerul Public s-a declarat îngrijorat de modul în care au fost adoptate modificările Codului penal şi Codului de procedură penală, fără să fie luate în considerare observaţiile şi propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi ale asociaţilor de procurori şi judecători şi fără o consultare. Parchetul General a transmis și că face o analiză a aspectelor de neconstituţionalitate privind modificările aduse legislaţiei penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri