Ilie Bolojan anunță o „analiză aprofundată” după repatrierea românilor din Orientul Mijlociu. Câte zboruri au fost organizate

Data actualizării: Data publicării:
ilie bolojan face declaratii
Ilie Bolojan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni că autoritățile continuă operațiunea de repatriere a cetățenilor români surprinși de izbucnirea războiului în zone periculoase din Orientul Mijlociu, sute de persoane fiind deja aduse în țară prin zboruri organizate în cadrul mecanismelor europene și prin curse comerciale.

„Continuăm efortul de a repatria cetățenii români surprinși de izbucnirea războiului în zone periculoase”, a transmis premierul într-o postare publicată pe Facebook.

Potrivit acestuia, în cursul dimineții au ajuns la București 273 de cetățeni români, cu două zboruri operate de la Muscat, în Oman, în cadrul mecanismului RescEU, parte a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

„În această dimineață au ajuns la București 273 de cetățeni români, cu două zboruri de la Muscat - Oman, operate în cadrul mecanismului RescUE”, a precizat Bolojan, adăugând că transportul românilor din Dubai către Muscat a fost organizat cu nouă autocare de consulatul României din Emiratele Arabe Unite.

În paralel, un alt zbor a adus în România 191 de cetățeni români evacuați din Doha, după ce aceștia au fost transportați în Arabia Saudită. Premierul a anunțat că autoritățile pregătesc noi operațiuni de repatriere în zilele următoare. „În a doua parte a săptămânii vom organiza cel puțin încă un zbor din Muscat, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă, destinat cetățenilor români din categorii vulnerabile”, a transmis acesta.

Bolojan a mulțumit și autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru sprijinul acordat în organizarea zborurilor comerciale. „Mulțumim autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru că (…) au deschis culoare de zbor pentru două curse zilnice Fly Dubai către România.” Curse operate luni au adus la București 164 de cetățeni români, alături de cetățeni din alte state ale Uniunii Europene, iar potrivit premierului există bilete disponibile pentru zboruri similare și în zilele următoare.

În același timp, românii care se aflau în Emiratele Arabe Unite prin intermediul agențiilor de turism sunt repatriați cu zboruri operate de mai multe companii aeriene. „De la terminalul secundar al aeroportului Dubai sunt operate curse ale mai multor companii aeriene care îi aduc în țară pe turiștii români transportați în Emiratele Unite prin agențiile de turism”, a precizat Bolojan, adăugând că poartă discuții cu operatorii care nu și-au îndeplinit încă obligațiile.

Premierul a subliniat că obiectivul principal al autorităților este aducerea în siguranță a tuturor românilor care doresc să revină în țară. „Prioritatea absolută este să aducem acasă, în siguranță, românii, prin zboruri asistate, comerciale sau prin intermediul Mecanismului European”, a afirmat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După ce acest obiectiv esențial va fi îndeplinit, vom face o analiză aprofundată a felului în care a fost organizată și a decurs operațiunea de repatriere a cetățenilor români, astfel încât, dacă vor mai fi astfel de crize, statul român să se bazeze pe lecțiile acestei experiențe dificile”, a mai transmis premierul.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani