În iunie reținut de polițiști, în august gazat de jandarmi. Imagini dramatice cu jurnalistul german Paul Arne Wagner, la mitingul diasporei

Data actualizării: Data publicării:
Paul Arne Wagner

Jurnalistul german Paul Arne Wagner a intrat în atenția opiniei publice din România în urmă cu aproximativ două luni. Mai exact, în timpul mitingului anti-PSD care a avut loc în data de 20 iunie, tot în Piața Victoriei.

Paul Arne Wagner
Foto: captura YouTube/Passport Productions

Citiţi şi: Cum pregăteşte Dragnea terenul pentru ca data viitoare să câştige bătălia pentru Piaţa Victoriei

Paul Arne Wagner, căsătorit cu o româncă, a fost băgat în dubă, chiar dacă avea legitimația de presă la vedere și aparatul foto la  gât.

Aici puteți citi mărturia lui Wagner despre ce s-a întâmplat în acea seară de iunie

La aproape două luni mai târziu, în data de 10 august, Paul Arne Wagner era în primul rând al protestatarilor, chiar în fața cordonului de jandarmi anti-tero. În jurul ore 16.00, protestatarii au încercat să rupă cordonul de protecție și să intre în curtea Guvernului.

Forțele de ordine au adus de urgență garduri de protecție, de care oamenii aflați în primele rânduri au început să tragă. Jandarmii au ripostat cu spray-uri, direct pe fața participanților la miting.

Wagner i-a întrebat de mai multe ori pe jandarmi dacă este necesar să riposteze în acest fel. Însă a rămas acolo, în primele rânduri, pentru a documenta protestul. După câteva minute, jurnalistul este stropit cu spray în față și pe camera foto.

„Direct pe mine, nu mai văd nimic”, poate fi auzit acesta spunând.

Jurnalistul german a fost ajutat de oamenii din zonă, care erau pregătiți cu o soluție pe care și-o aplicau pe față, pentru a combate efectul gazelor și spray-urilor folosite de jandarmi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri