În România, afectată de schimbările climatice, lucrurile se vor înrăutăți. Toamna 2020, un anotimp cu recorduri istorice de caniculă

Data publicării:
peisaj de toamna soare pomi
După un început de săptămână foarte rece, în zilele următoare vom avea parte de vreme ca de primăvară. Foto: GettyImages

În toată lumea, fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai frecvente. Fie că vorbim despre inundații catastrofale, furtuni violente, ninsori abundente, incendii sau tornade, acestea lovesc tot mai des și tot mai puternic. De vină, sunt în principal, schimbările climatice provocate de încălzirea globală. Ceea ce până mai ieri păreau manifestări meteo neobișnuite par să devină ceva curent. Și 2020 este un an al extremelor, un an al recordurilor. În următorii 10 ani, numărul de zile caniculare din București s-ar putea dubla.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie: Pe 1 septembrie am înregistrat la nivelul temperaturilor maxime cele mai ridicate valori de până în prezent – 39,3 grade Celsius la Zimnicea, 39,1 la Giurgiu.

Practic, valoarea de la Zimnicea reprezintă și un record, fiind cea mai ridicată valoare de până în prezent de când se fac măsurători la nivelul acestei stații, de mai bine de o sută de ani.

Așadar, primele zile ale toamnei, trei zile la rând am înregistrat și la nivelul minimelor și la nivelul maximelor, la multe stații meteorologice – 14 pe ziua de 1 septembrie, 23 în această dimineață, la nivelul valorilor minime, recorduri care confirmă tendința fenomenului de încălzire globală, pentru că în acest an, de la o lună la alta, și de la un sezon la altul, am avut variații semnificative și au predominat lunile în are temperaturile medii au avut abateri termice pozitive, exceptând doar luna mai.

Din cele 8 luni, până în prezent, în fiecare lună, la nivelul țării noastre abaterile termice s-au situat între 0,5 până 3,9 grade Celsius, 3,9 fiind în luna martie 2020.

Acest lucru se întâmplă de la an la an, și înregistrăm nu numai în lunile de vară, chiar în luni de iarnă, abateri termice semnificative, mai mari de două grade, iată, martie – 3,9 grade, dar nu numai din punct de vedere termic.

Am avut un record în ceea ce privește evoluția regimului de precipitații de la o lună la alta. Lunile de iarnă ne-au adus valori mai coborâte decât în mod obișnuit, un aprilie cu doar 13,2 litri pe metru pătrat, cel mai secetos aprilie din istorie, doborând recordul anterior din 2007 când au au fost 14,2 litri pe metru pătrat, un iunie – a cincea lună cea mai ploioasă lună din istorie, dar iată că și în prezent discutăm de fenomenul de secetă pedologică, puternică și extremă în aproape toată țara, dar mai ales în partea de sud și sud-est a țării.

În 2020, Dobrogea înregistrează un record – cel mai secetos an din istoria regiunii.

Bogdan Antonescu, expert fenomene meteo exterme, climatolog: Suntem în pline schimbări climatice. Sunt lucruri despre care vorbim de 10, 20 de ani și este clar că lucrurile acestea vor evolua dacă nu luăm nicio măsură, dacă nu începem să conștientizăm mai mult.

Avem tot soiul de fenomene extreme. Ploile din luna iunie, de exemplu. Nu am avut, față de anii precedenți, foarte multe fenomene extreme în Europa. Mă refer la grindină de mari dimensiuni sau tornade, ori furtuni care produc vânt intens. Dar am avut destul de multe precipitații, valuri de căldură și secetă.

Lucrurile acestea vor continua, sau cel puțin asta indică majoritatea studiilor pe care le avem în prezent, că lucrurile se vor înrăutăți. Vom avea mai multe valuri de căldură în viitor, mai intense, cu lungime mai mare, perioade de secetă. Vom avea, de asemenea, în anumite regiuni mai multe fenomene extreme, probabil precipitații intense, dar și grindină de mari dimensiuni și tornade.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile momentului! Cum arată Udrea, după 4 ani de închisoare. Detaliul observat imediat de toţi cei...
Digi FM
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama ei a fost eliberată din închisoare: "Sper să nu fie un șoc pentru ea"
Pro FM
Sia, în centrul atenției la concertul lui Katy Perry. A fost însoțită de un bărbat cu care a mai fost văzută...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Salariul directorului RA-APPS. Reacția instituției după ce vicepremierul Anastasiu a vorbit despre suma...
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
McDonald's în România (2)
(P) 30 de ani alături de oameni: Poveștile care au construit McDonald’s în România
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Starul care ar fi trebuit să joace în "Ghost" alături de Demi Moore: "Am fost un fraier". Rolul a ajuns la...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra