În ultimele 24 de ore au fost date amenzi în valoare de aproape 3,5 milioane de euro pentru încălcarea măsurilor din ordonanțe militare

Data publicării:
politia filtre control coronavirus ID134859_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore polițiștii au dat amenzi în valoare de 16.048.902 lei persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. Începând de luni, amenzile pentru nerespectarea măsurilor impus prin ordonanțe militare cresc considerabil și pot ajunge până la 20.000 de lei.

„Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 10.092 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.048.902 lei”, se arată într-un comunicat de presă al Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 12 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 1.273 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Începând de astăzi, cei care nu respectă izolarea sau carantina vor fi sancționați și, de asemenea, vor fi băgați în carantină pentru 14 zile pe cheltuiala proprie.

Amenzile cresc substanțial, a anunțat duminică seara secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu. 

Amenzile pentru persoane fizice care nu respectă ordonanţele militare se măresc şi vor avea următoarele valori: minim 2.000 de lei şi maxim 20.000 de lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cum sunt în prezent”, a declarat Despescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri