Încă un suspect reținut în dosarul agresiunii celor doi jandarmi, la mitingul din 10 august

Data actualizării: Data publicării:
bataie jandarmi

Unul dintre protestatarii care a lovit femeia jandarm, în timpul mitingului din 10 august, a fost reţinut de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, scrie Agerpres.



„În cauza având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.L.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În data de 10 august 2018, inculpatul I.L.G., în timp ce se afla în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sector 1, în timpul unui manifestaţii publice, alături de numeroase alte persoane, a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i o lovitură cu piciorul în regiunea spatelui, după ce în prealabil l-a tras de vesta de serviciu. Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest”, se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Bărbatul va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă. 

Este al doilea reținut în acest caz, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 dipunând, în august, arestarea unui bărbat de 32 de ani, suspectat că ar fi furat arma femeii-jandarm. Arma a fost recuperată în data de 20 august, la 10 zile după protest. Suspectul a fost cel care i-a condus pe polițiști la locul unde se afla îngropat pistolul Carpați, de calibru 7,65. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri