Incendiu într-o secție a spitalului din Roman, după ce o țigară a fost aruncată într-un tomberon

Data actualizării: Data publicării:
Incendiu într-o secție a spitalului din Roman.
Incendiu într-o secție a spitalului din Roman. FOTO: mesagerulneamt.ro

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranței. Angajații au evacuat șapte pacienți, iar pompierii zece pacienți.

Pompierii au fost înștiințați în jurul orei 02:55 despre producerea unui incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.

Conform ISU Neamț, incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al spitalului. Etajul clădirii era inundat de fum. Până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați șapte pacienți de către personalul aflat pe locul de muncă. Pompierii au evacuat încă 10 pacienți.

Doi pacienți și două cadre medicale (un medic și un infirmier) au fost duși la Centrul de Primiri Urgențe Roman de către ambulanțele SMURD după ce au suferit ușoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.

Șapte pacienți au fost transportați la Spitalul de Psihiatrie "Sf Nicolae" Roman din municipiul Roman, iar alți opt pacienți au fost mutați în saloanele de la parterul clădirii.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.

Sursa FOTO: mesagerulneamt.ro

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri