Incendiu puternic la o staţie de pompare a gazelor, în Gorj

Data actualizării: Data publicării:
incendiu gorj

Un incendiu de proporţii a izbucnit, luni, la o ţeavă de gaze a unei staţii de pompare a gazelor din localitatea Hurezani, judeţul Gorj. Mai multe autoturisme aflate în apropiere au fost avariate, dar nu există victime. Focul a cuprins şi clădirea administrativă a firmei, mai multe echipaje intervenind la faţa locului.

Actualizare 14:00. Cinci oameni au ajuns la spital cu arsuri, iar opt maşini ale angajaţilor au fost avariate după explozia unei conducte a Transgaz. 


Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat, luni, că un incendiu de proporţii a izbucnit la o ţeavă de gaze a unei staţii de pompare a gazelor din localitatea Hurezani, judeţul Gorj.

„Din primele informaţii furnizate de martorii de la fata locului, ar fi avut loc o explozie urmată de incendiu la această țeavă. Mai multe autoturisme aflate în apropiere au fost afectate în urma evenimentului. De asemenea, flăcările s-au extins și la sediul administrativ al societății comerciale”, anunţă IGSU.

Potrivit acestora, până la ora transmiterii acestei ştiri nu s-au înregistrat victime.

La faţa locului au fost trimise trei echipaje cu autospeciale de stingere cu apă şi spuma.

Pompierii intervin pentru stingerea incendiului la clădirea administrativă și asigură măsuri specifice de protejare a vecinătăților.

De asemenea, se acționează pentru întreruperea alimentării cu gaze pe conductă.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri