Foto Incendii la marginea Ploieștiului. Două clădiri, distruse de flăcări. Circulaţie restricționată pe DN1B, spre Buzău

Data actualizării: Data publicării:
incendiu de vegetatie
Incendiu de vegetație. FOTO: Profimedia Images

Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit, duminică, în comuna prahoveană Bucov, situată la marginea Ploieştiului. Focul s-a extins pe 30 de hectare, ajungând până în apropierea unui cartier de blocuri din satul Chiţorani. Focul s-a propagat la două clădiri din apropierea câmpului cuprins de flăcări.  Intervenţia pompierilor a făcut ca incendiul să nu ajungă la o fabrică de vopseluri, arată Agerpres. Circulația este, însă, restricționată pe drumul naţional 1B, între Ploieşti şi Buzău.

Incendiul de la Bucov, localizat

ACTUALIZARE 20.08 Incendiul de vegetaţie uscată izbucnit duminică în satul Chiţorani din comuna Bucov a fost localizat, fiind afectată o suprafaţă de 50 hectare de vegetaţie uscată şi culturi agricole, precum şi clădiri ale unui operator economic pe o suprafaţă de aproximativ 750 mp.

Incendiul de vegetaţie uscată, izbucnit duminică în satul Chiţorani din comuna Bucov, s-a propagat iniţial la două clădiri dezafectate, iar forţele de intervenţie au fost suplimentate şi a fost dispusă măsura creşterii capacităţii operaţionale la Detaşamentul 1 şi Detaşamentul 2 Ploieşti, potrivit ISU Prahova.

Pentru localizarea incendiului au intervenit 26 de subofiţeri şi trei ofiţeri de la detaşamentele de pompieri din Ploieşti, cu şase autospeciale de stingere.

Un al doilea focar lângă Ploiești

ACTUALIZARE 19.55 Un incendiu de amploare - al doilea produs duminică în judeţul Prahova - se manifestă duminică în localitatea Filipeştii de Târg, la câteva douăzeci de kilometri de Ploieşti, focul extinzându-se pe aproximativ 10 hectare de teren.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit oficialilor ISU Prahova, un incendiu de vegetaţie uscată şi mirişte a izbucnit duminică după amiază, pe raza localităţii Filipeştii de Târg. Focul a cuprins aproximativ zece hectare, extinderea flăcărilor fiind favorizată de vântul care bate cu putere.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor, datele din teren arătând că nu sunt puse în pericol gospodării. Este al doilea incendiu de amploare izbucnit duminică după amiază în judeţul Prahova.

Restricții pe drumul național dintre Ploiești și Buzău

ACTUALIZARE 19.49 Circulaţia pe drumul naţional 1B între Ploieşti şi Buzău este restricţionată din cauza incendiului, întrucât există riscul ca flăcările să se extindă pe şosea, anunţă Poliţia Prahova.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au instituit un dispozitiv de deviere a traficului rutier, maşinile fiind redirecţionate din dreptul kilometrului 14 pe un drum comunal către localitatea Valea Călugărească. Poliţiştii recomandă şoferilor să nu oprească sau staţioneze în zona incendiului, să circule cu viteză redusă şi să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule.

Două clădiri au ars

ACTUALIZARE 19.46 Focul s-a propagat la două clădiri din apropierea câmpului cuprins de flăcări. Potrivit ISU Prahova, primele informaţii arată că este vorba de imobile nelocuite şi dezafectate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Având în vedere amploarea incendiului, ISU Prahova a suplimentat forţele care acţionează pentru stingerea acestuia. La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului intervin 26 de subofiţeri şi 3 ofiţeri cu şase autospeciale de stingere.

Știrea inițială

Incendiul de vegetație, izbucnit duminică în satul Chiţorani, din comuna Bucov se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare, cu propagare violentă din cauza vântului puternic, pentru stingerea focului intervenind pompieri de la detaşamentele din Ploieşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incendiul a afectat şi o anexă gospodărească, iar flăcările se îndreaptă către zona de blocuri de locuit din Chiţorani, a menţionat sursa citată.

Incendiul se manifestă la aproximativ 30 de hectare de vegetaţie uscată şi cultură de rapiţă, cu propagare violentă din cauza vântului puternic. Iniţial, exista posibilitatea de propagare la o fabrică de vopseluri, însă colegii noştri au reuşit să împiedice acest lucru. Totuşi, direcţia vântului s-a schimbat şi flăcările se îndreaptă spre zona cu blocuri de locuit din Chiţorani. De asemenea, este afectată o anexă gospodărească. Pompierii depun reale eforturi pentru localizarea incendiului, a informat ISU Prahova.

Pentru localizarea incendiului intervin 26 de subofiţeri şi trei ofiţeri de la detaşamentele de pompieri din Ploieşti, cu şase autospeciale de stingere.

Forţele de intervenţie au fost suplimentate încă două autospeciale de stingere. În total, acţionează şase autospeciale. Incendiul s-a propagat şi la două clădiri din zonă. Acestea, din primele informaţii, ar fi dezafectate. Pentru eficientizarea acţiunii de stingere a incendiului, începând cu ora 16:57, la nivelul Detaşamentelor 1 şi 2 Ploieşti a fost dispusă măsura creşterii capacităţii operaţionale, a informat sursa citată.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce este anafura de Paște și cum se ia corect. Câte zile se consumă și ce faci cu cea rămasă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Gabriela Cristea, transformare spectaculoasă după ce a slăbit 30 kg: "Nu m-am operat". S-a pozat și în costum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...