Începe procesul de umplere controlată a unuia dintre cele mai mari lacuri de acumulare din România. Anunțul Hidroelectrica

Data publicării:
barajul vidraru
Foto: Profimedia Images

Hidroelectrica a demarat, începând de astăzi, procesul de umplere a acumulării Vidraru, în conformitate cu graficul de golire şi umplere aprobat în cadrul proiectului de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice.

Conform unui comunicat al companiei, reluarea acumulării marchează o etapă importantă a proiectului, după finalizarea intervenţiilor din zona prizei de apă şi a golirii de fund. Umplerea se realizează controlat şi etapizat, prin captarea progresivă a afluenţilor, cu monitorizarea permanentă a comportării construcţiilor hidrotehnice şi a parametrilor de calitate ai apei, în special a turbidităţii.

În prima etapă va fi introdusă captarea Topolog, singurul afluent care se scurge natural în bazinul hidrografic al râului Olt. Captările secundare Limpedea şi Valea lui Stan vor rămâne temporar deviate până la atingerea unui nivel admisibil de turbiditate, pentru a asigura diluţia debitelor evacuate şi continuitatea alimentării cu apă a populaţiei.

Totodată, golirea de fund nr. 1 a barajului Vidraru va rămâne deschisă, cu un debit estimat între 2 şi 6 mc/sec, pentru asigurarea alimentării cu apă a municipiului Curtea de Argeş, până în perioada de viitură, când captările secundare vor putea prelua această funcţie.

Procesul de reumplere este estimat a fi finalizat în luna octombrie 2026, acesta fiind dependent de condiţiile de hidraulicitate din acest an şi de evoluţia naturală a debitelor afluenţilor.

Proiectul de retehnologizare a AHE Vidraru, semnat în 2024, are o valoare de aproximativ 188 milioane euro (fără TVA) şi o durată de implementare de aproximativ 7 ani, vizând modernizarea completă a echipamentelor şi creşterea siguranţei în exploatare.

Amenajarea Vidraru are o putere instalată de 220 MW şi o producţie medie anuală de aproximativ 400 GWh. Lacul Vidraru are un volum total de aproximativ 465 milioane metri cubi de apă, dintre care circa 320 milioane metri cubi reprezintă volumul util, fiind unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din România.

"Hidroelectrica urmăreşte creşterea eficienţei operaţionale, extinderea duratei de viaţă a echipamentelor şi consolidarea rolului strategic al Amenajării Hidroenergetice Vidraru în asigurarea securităţii energetice a României", se menţionează în comunicat.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
În ce zi din săptămâna aceasta intră pensia pe card? O mică schimbare. Anunț important de la Casa de Pensii
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani