Incident aviatic | Un avion TAROM a fost întors din drum

Data actualizării: Data publicării:
avion tarom shutterstock
FOTO: Shutterstock

O aeronavă ATR care aparține TAROM s-a întors pe aeroportul din Timișoara la câteva minute după decolare din cauza unei defecțiuni. Este vorba despre cursa Timișoara-București.

Aeronava a decolat de pe aeroportul Timișoara la ora 11.45 și ar fi trebuit să aterizeze în Capitală la ora 13.00. Însă, la scurt timp după decolare, un senzor s-a declanșat, iar echipajul a decis că e mai sigur să facă cale întoarsă. La bord erau 41 de pasageri.

TAROM a trimis deja spre Timișoara o altă aeronavă care să preia toţi pasagerii acestei curse. Aceștia au ajuns în cele din urmă în Capitală.

Avionul cu probleme este un model ATR, care a intrat în flota TAROM în 1998.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri