Informatician: Inteligența artificială e cea mai mare forță care a existat vreodată. Va revoluționa totul mai mult decât electricitatea

Alin Borcea Data publicării:
concept grafic care ilustreaza legatura dintre om si inteligenta artificiala
Inteligență artificială - imagine ilustrativă. Foto: Guliver/GettyImages

Inteligența arficială ar putea revoluționa viața oamenilor mai mult decât a făcut-o electricitatea, la vremea ei. Deoarece beneficiile sunt uriașe, oamenii ar trebui să treacă peste frica de AI. În același timp, pentru că tehnologia este la început, este un moment ideal pentru a pune limite, a spus informaticianul Cristian Frâncu, unul dintre primii angajați ai Google, într-un interviu exclusiv pentru Digi24.

- Duhul a ieșit din lampă, nu îl mai putem băga înapoi. Acum rămâne de văzut ce facem cu el mai departe.

- Cred că este un moment bun să ne apucăm să-l ținem sub control, ca să nu ne controleze el pe noi. Dar nu cred că pericolul este iminent. Poate în 10 ani, 20 de ani, nu știu. Nu o să plece nicăieri AI. E aici. Dacă ne e frică de el, tot aia e. E ca și când ți-e frică de înălțime. Ce faci? Nu mai iei avionul? În lumea de astăzi nu prea este posibil. Mai bine vezi cum faci cu frica aia și haide să ne punem pe treabă cu AI-ul.

Ar fi stupid să nu folosim deloc AI-ul din acest motiv. OK, cum au cerut acei informaticieni, precum Elon Musk, să punem o pauză, să vedem cum facem ca să fim safe și hai să continuăm. Altfel, ar fi o prostie. E ca și cum ai spune curentul electric ucide. Deci nu avem voie să avem curent electric în casă. Nu o să facă nimeni așa ceva. Răsplata e atât de mare, dacă folosim AI, că ar fi ciudat... Nu știu ce fel de specie inteligentă am fi dacă am face asta. Abia atunci am merita să fim eliminați de AI.

- Crezi că am putea să considerăm că AI are o forță de transformare comparabilă cu cea a aburului, a electricității?

- Mai mare. Cea mai mare forță care a existat vreodată. Ne va duce în viitor rapid. Foarte rapid. Și e păcat să spunem nu. Putem spune stop, momentan. Hai să vedem. Dar este o stupizenie să zicem nu complet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri