Inspecţia Judiciară a trimis la CSM nume grele din magistratură. Cele mai multe acţiuni au fost respinse

Data publicării:
Augustin Lazar sustine o declaratie de presa aratand o serie de documente
Procurorul general Augustin Lazăr. Foto: Inquam Photos /Adriana Neagoe

Inspecția Judiciară nu a avut succes la acțiunile disciplinare tranşate anul acesta. Peste jumătate din cererile inspectorilor privind sancționarea unor judecători și procurori au fost respinse de CSM. Deși Inspecția a trimis pe masa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nume grele din magistratură, majoritatea acțiunilor au fost respinse, fie pe fond, fie pe motive de procedură.

Din 9 dosare disciplinare soluționate anul acesta de procurorii din CSM, șapte au fost respinse sau suspendate. La secția pentru judecători, un sfert dintre cazurile pentru care s-au dat soluții au fost respinse.

Fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost trimisă de patru ori în judecata disciplinară de la începutul anului. Ea a respins toate acuzaţiile.

Doua dintre dosare au fost respinse de CSM, însă Inspecţia a contestat la Curtea suprema deciziile. Aceeaşi soartă au avut şi alte dosare disciplinare pe numele procurorilor anticorupţie - cele legate de anchetarea OUG13 au picat definitiv şi testul Curţii supreme.

Fosta candidată pentru şefia DNA, Florentina Mirică, a avut şi ea dosar disciplinar, respins tot anul acesta de procurorii CSM.

Inspecţia Judiciară are pe rol şi alte verificări legate de personalităţi - preşedintele Curţii supreme, procurorul general al României dar şi mai mulţi membri ai CSM sunt în vizorul inspectorilor. Iar anul acesta, printre altele, sunt aşteptate şi rezultatele controalelor privind aplicarea protocoalelor secrete în dosarele penale.

FOTO: INQUAM Photos - Adriana Neagoe

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri