Instalaţie de la Rafinăria Năvodari, închisă de Garda de Mediu din cauza unei scurgeri de amoniac. Ce amendă riscă rafinăria

Data actualizării: Data publicării:
rafinaria Navodari vazuta de sus
garda de Mediu a descoperit scurgei de amoniac la Rafinăria Năvodari. Foto: Garda de Mediu, Facebook

O instalaţie din Rafinăria Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire. Rafinăria riscă o amendă care poate ajunge până la 500.000 de lei.

„Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verificat rafinăria din Năvodari (obiectiv de nivel superior SEVESO) în perioada 09.09.2025 – 06.10.2025. Acţiunea de control şi verificare nu ar fi fost posibilă fără sesizările multiple pe care le-am primit cu privire la mirosul înţepător din proximitatea rafinăriei (în special pe timpul nopţii)”, a transmis, marţi, Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că, în urma controlului, s-au depistat „nereguli majore”, respectiv coroziuni, neetanşeităţi, o scurgere de amoniac în instalaţia de frig.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Eliberări necontrolate de substanţe periculoase”

În plus, Garda de Mediu reclamă „o lipsă de comunicare cu autoritatea de mediu, atunci când au descoperit, încă din luna iulie 2025, pierderea de amoniac în sistemul de apă de răcire”.

„Amoniacul este o substanţă toxică şi iritantă, iar operatorul petrolier a crescut neobişnuit de mult consumul acesteia, fapt care ar indica o pierdere în sistem. Spre exemplu, numai în luna septembrie aprovizionarea cu amoniac a crescut la 7.000 de kg. Pe lângă scurgerea evidentă de amoniac din sistem, sursă a disconfortului olfactiv din zonă, am descoperit şi alte eliberări necontrolate de substanţe periculoase şi gaz în atmosferă şi sol, cel mai probabil din cauza unor coroziuni şi neetanşeităţi”, a mai transmis sursa citată.

Ce amendă riscă rafinăria

Experţii GNM au dispus oprirea, în termen de 72 de ore, a instalaţiei de frig, odată cu punerea în siguranţă a acesteia şi remedierea scurgerii de amoniac detectate.

„Totodată, am solicitat revizuirea Autorizaţiei Integrate de Mediu pentru a include fluxul de amoniac al instalaţiei de frig. Operatorul trebuie să prezinte documentele de achiziţie amoniac şi informaţiile despre toate incidentele/disfuncţionalităţile din instalaţii pentru perioada iulie-septembrie 2025”, a precizat Garda de Mediu.

În plus, societatea este pasibilă de o sancţiune contravenţională cuprinsă între 150.000 şi 500.000 lei pentru nerespectarea obligaţiei de a informa imediat autoritatea de mediu şi de a lua măsuri pentru restabilirea conformităţii în cel mai scurt timp.

Reacția Rompetrol Rafinare

Rompetrol Rafinare a inițiat demersurile de oprire a Instalației de Frig, în vederea executării lucrărilor mecanice pentru soluționarea disfuncționalităților menționate, respectiv a unei neetanșeități minore pe fluxul apei de răcire. Conform fluxului tehnologic, instalația susține producția de polipropilenă.

Menționăm faptul că lucrări de reparații în zona instalației erau programate înainte de constatările realizate în timpul inspecției Gărzii Naționale de Mediu. Compania a inițiat anterior procedurile de verificare a instalației și a fluxului tehnologic din sectorul de petrochimie.

Oprirea instalației a fost programată înainte de această inspecție, dar nu a reprezentat o urgență, pentru că nu s-au înregistrat depășiri, atât la parametrii operaționali, cât și la emisiile atmosferice.

De asemenea, în toată această perioadă nu au fost efectuate operațiuni care să pericliteze siguranța angajaților, a instalației sau a mediului înconjurător.

Concomitent, se vor iniția procedurile normale de operare în vederea opririi instalației de producere a polipropilenei, până la remedierea celor sesizate, estimate a fi realizate în termen de maximum trei zile.

Subliniem faptul că oprirea Instalației de Polipropilenă nu afectează fluxul de producție al rafinăriei Petromidia.

Rompetrol Rafinare se asigură permanent că sunt luate toate măsurile de siguranță necesare, din punct de vedere tehnologic și al protecției mediului, pe parcursul operării și în timpul executării lucrărilor de reparație.

De asemenea, calitatea aerului va fi atent monitorizată în proximitatea amplasamentului și pe durata opririi instalației. Alimentarea cu amoniac (NH3) a instalației este o procedură standard de răcire folosită în unitățile industriale mari, iar întreg procesul este realizat în baza unor proceduri stricte, de oameni instruiți și cu echipamente adecvate”, se arată în punctul de vedere transmis redacției Digi24.ro.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când avem nevoie de cadastru și intabulare? Sfaturile avocatului
Digi FM
Dolly Parton, la câteva luni după ce a rămas văduvă: "Fără Carl, eu n-aș mai fi aici". Și-a cunoscut soțul...
Pro FM
Cardi B a născut al patrulea copil, primul cu noul iubit: "Să o iei de la capăt nu e ușor, dar a meritat"
Film Now
Glen Powell a dezvăluit porecla secretă a lui Tom Cruise: „Toți oamenii din viața reală îi spun așa!”
Adevarul
Povestea celui mai misterios deținut politic din Europa. Identitatea sa nu este cunoscută cu exactitate nici...
Newsweek
Cumulul pensiei cu salariul, interzis. Care pensionari pierd 85% din pensie dacă muncesc în continuare?
Digi FM
Tenismenul Grigor Dimitrov, vacanță romantică în Costa Rica alături de actrița Eiza Gonzalez. Tineri, frumoși...
Digi World
Ce a fost înainte de Big Bang? Noile teorii despre începutul și sfârșitul Universului ar putea rescrie tot ce...
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Sylvester Stallone, la un pas de moarte pe platourile de filmare. Actorul dezvăluie cele mai periculoase două...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA