Întâlnirea lui Liviu Dragnea cu Bogdan Lungu, relatată de Euronews: „Mi-am dat seama că lucrurile se vor înrăutăți”

Data publicării:
dragnea sediul psd bere mici pariu 20180507181103_IMG_1412-01
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Publicația Euronews scrie despre întâlnirea lui Bogdan Lungu cu Liviu Dragnea, după ce bărbatul a pierdut un pariu pe Facebook cu liderul PSD și i-a dus o navetă cu bere, la sediul partidului de pe Kiseleff.

dragnea sediul psd bere mici pariu 20180507181103_IMG_1412-01
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Întâlnirea cu un politician de la nivel înalt nu l-a convins pe un taximetrist să rămână în România”, este titlul articolului de pe Euronews, care detaliază cum a avut loc întâlnirea dintre cei doi.

„Un taximetrist care l-a întâlnit pe liderul partidului aflat la guvernare în România, după un pariu pe Facebook, a emigrat trei zile mai târziu. Bogdan Lungu a promis pe Facebook că îi va da o navetă de bere lui Liviu Dragnea, dacă liderul PSD va dovedi că el este cel care postează pe contul său oficial. Dragnea a intrat în joc și a trimis un selfie făcut în mașină, apoi l-a invitat pe bărbatul în vârstă de 43 de ani să se țină de cuvânt”, scrie Euronews.

Cei doi s-au întâlnit la sediul PSD din șoseaua Kiseleff, iar Bogdan Lungu și Liviu Dragnea au purtat o discuție privată, la bere, despre care Digi24 a scris aici.

Cu toate acestea, pentru Lungu nu a fost suficient. El a declarat pentru Euronews că oricum voia să plece din România, dar a vrut să vadă dacă întâlnirea cu Dragnea îi va schimba părerea.

„Chiar am vrut să stau de vorbă cu persoana care conduce această țară, să văd dacă poate să mă facă să mă răzgândesc. Mi-am dat seama că lucrurile se vor înrăutăți și că va trebui să găsesc o soluție, de dragul celor doi copii ai mei. Decizia de a emigra a fost una grea, dar întâlnirea cu Dragnea m-a convins că a fost una corectă”, a declarat Bogdan Lungu pentru Euronews.

Trei zile mai târziu, Lungu a postat o imagine în care ține steagul României în fața clădirii Empire State Building, din New York. „Am plecat, așa cum am promis. Nu cred că mă mai întorc niciodată în România”, a scris el.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri